Clotilde Armand -„La Sectorul 1 aplicăm legea”

Social

Primăria Sectorului 1, prin Poliţia Locală, a adus 20.025.980 lei la bugetul de stat, venituri ilicite obţinute de 34 de baruri şi restaurante/ terase din centrul Capitalei. Patronii acestor societăţi au ignorat dispoziţiile Poliţiei Locale Sector 1 de suspendare a activităţii, nu au făcut niciun demers în vederea autorizării şi au ţinut deschise restaurantul sau barul.

„În goana după bani, sunt patroni care ignoră legea şi sănătatea clienţilor. Din diferite motive, niciun primar din România nu pune în aplicare dispoziţiile OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Însă, la Sectorul 1 aplicăm legea”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Potrivit reglementărilor în vigoare, desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică (restaurante, baruri, activităţi de alimentaţie pentru evenimente – catering) necesită deţinerea autorizaţiei de funcţionare eliberată de primării.
Autorizaţia de funcţionare este actul administrativ prin care se stabilesc regulile de funcţionare şi care atestă faptul că agentul economic le îndeplineşte pentru a funcţiona, astfel încât să nu existe riscuri de siguranţă a alimentelor, siguranţă şi sănătate a populaţiei ori siguranţă la incendiu.

Singurul act normativ care sancţionează desfăşurarea activităţii fără deţinerea autorizaţiei de funcţionare emisă de Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti este Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Astfel, potrivit art. 73, pct. 1 din O.G. nr. 99/2000, desfăşurarea oricărui exerciţiu comercial de către comercianţii neautorizaţi constituie contravenţie, fiind sancţionată cu amendă şi cu aplicarea măsurii complementare de suspendare a activităţii comerciale până la data autorizării.

În dese rânduri, administraţia locală a Sectorului 1 se confruntă cu situaţii în care poliţistul local dispune suspendarea activităţii comerciale neautorizate, iar societăţile comerciale refuză să pună în aplicare măsurile dispuse. În această situaţie, poliţiştii locali aplică o nouă sancţiune contravenţională, potrivit prevederilor art. 73, pct. 23 din O.G. nr. 99/2000, care stipulează că „desfăşurarea oricărui exerciţiu comercial în perioada suspendării activităţii comerciale se sancţionează cu amendă, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat”.

Astfel, între iulie 2022-septembrie 2023, Compartimentul Control Activităţi Comerciale a efectuat verificări în vederea calculării veniturilor realizate de către agenţii economici în perioada cuprinsă între data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei, în scopul punerii în aplicare a prevederilor legislative în vigoare. Agenţii locali au dispus şi măsura complementară de confiscare a veniturilor obţinute, deoarece îşi desfăşurau în continuare activitatea tot fără deţinerea autorizaţiei de funcţionare şi nici nu au întreprins vreun demers în vederea autorizării.

„A fost o muncă uriaşă, multă birocraţie, procedura este una complexă, iar dispoziţiile legale în materie nu sunt armonizate, dar am reuşit să-i dăm de capăt”, a mai precizat primarul Clotilde Armand.
Totalul veniturilor realizate ilicit la cele 34 de societăţi comerciale este 20.025.980 lei, iar procesele verbale de sancţionare în care au fost consemnate aceste venituri au fost transmise către ANAF în vederea executării, deoarece sumele în cauză se fac venit la bugetul de stat.

Deşi agenţii economici sancţionaţi au contestat în justiţie procesele verbale de constatare, instanţele au emis hotărâri judecătoreşti definitive prin care au respins plângerile depuse de agenţii economici, menţinând dispoziţiile proceselor verbale de sancţionare.
Comunicat de presă – Primăria Sectorului 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *