Parlamentul canadian l-a ales marţi pe Greg Fergus la conducerea sa, devenind astfel primul preşedinte de culoare al acestei instituţii, după demisia predecesorului său care îi adusese un omagiu unui fost nazist în timpul vizitei preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, notează AFP.
În discursul său în plenul Camerei Comunelor, deputatul liberal a descris alegerea sa drept o „mare onoare”.
Parlamentul este „locul în care putem avea dezbateri pasionate, dar dezbateri pasionate şi respectuoase”, a amintit el, subliniind că obiectivul său va fi acela de a arăta că „politica este o profesie nobilă”.
În calitate de preşedinte al Camerei, rolul său este de a prezida dezbaterile şi de a face respectat regulamentul, rămânând imparţial şi votând doar în caz de egalitate.
Greg Fergus a fost escortat simbolic spre podium de prim-ministrul Justin Trudeau şi de liderul opoziţiei, Pierre Poilievre, aşa cum cere tradiţia canadiană.
Felicitându-l călduros pentru numirea sa ca „primul canadian de culoare care a ajuns preşedinte al acestei Camere”, Justin Trudeau l-a calificat drept „o sursă de inspiraţie pentru toţi canadienii, în special pentru generaţiile tinere care doresc să se implice în politică”.
„Foarte angajat în comunitatea de culoare”, deputatul ales în 2015, printre altele, a fondat şi coprezidat timp de şase ani Caucusul parlamentarilor de culoare, aminteşte un comunicat al parlamentului de la Ottawa.
Dar mandatul său va începe cu sarcina de a „restaura onoarea acestei Camere”, a declarat liderul Noului Partid Democrat (NDP), Jagmeet Singh.
El a făcut aluzie mai ales la omagiul adus în urmă cu peste o săptămână, cu prilejul vizitei preşedintelui Volodimir Zelenski, de confesiune iudaică, lui Yaroslav Hunka, un veteran ucrainean de 98 de ani acuzat că a luptat în SS, ignorând detaliile trecutului său.
Invitat de fostul preşedinte al Camerei, Anthony Rota, această scenă a făcut înconjurul lumii şi l-a obligat pe premierul Trudeau să-şi ceară scuze pentru o „greşeală teribilă” care a pus Canada într-o „situaţie incomodă”.