Deschiderea celei de-a 42-a sesiuni a Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), care a avut loc marți, 7 noiembrie, la Paris, a marcat preluarea de către România, prin delegatul permanent al statului român pe lângă UNESCO, a funcției de președinte a acestei ediții a Conferinței, informează Ministerul Afcaerilor Externe într-un comunicat.
“Alegerea ambasadorului Simona Miculescu în această funcție marchează o premieră în istoria participării României în cadrul organizației, fiind pentru prima oară când statul român prezidează un for de conducere al UNESCO, în cei 67 de ani de apartenență. Funcția de președinte al Conferinței Generale va fi deținută de România pe parcursul a doi ani, până la alegerea următorului președinte al sesiunii din 2025 a Conferinței Generale.
Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a participat la deschiderea sesiunii Conferinței Generale a UNESCO.
Conferința Generală este instituția cea mai reprezentativă a UNESCO, reunind cele 194 de state membre. Cea de-a 42-a sesiune a Conferinței Generale a UNESCO se va derula în perioada 7-22 noiembrie. În cadrul dezbaterilor, delegația României va prezenta prioritățile naționale în domeniul politicilor culturale, educaționale și al cercetării științifice, în consens cu obiectivele și strategiile UNESCO, precum și cu angajamentul României față de multilateralism și de valorile Organizației Națiunilor Unite.”, se arată în comunicat.