Kremlin – Afirmaţiile că Rusia este gata să declanşeze un război nuclear, „o nebunie inacceptabilă”

Externe

Kremlinul a calificat astăzi afirmaţiile potrivit cărora Rusia este gata să declanşeze un război nuclear drept „o nebunie inacceptabilă”. Aceste susțineri ar face parte, în viziunea Kremlinului, dintr-un „cvasi-război” purtat de Occident împotriva Rusiei, informează Reuters.

„Consider această nebunie absolut inacceptabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat unui post de televiziune studenţesc, referindu-se la ceea ce el a spus că sunt „acuzaţii nebuneşti”, potrivit cărora Rusia este gata să declanşeze un război nuclear.

Rusia şi Statele Unite sunt de departe cele mai mari puteri nucleare din lume.
Printre altele, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat în interviul publicat vineri că el speră că preşedintele Vladimir Putin va candida la alegerile din martie pentru un alt mandat de preşedinte, o acţiune ce l-ar menţine la putere pe şeful de la Kremlin până cel puţin în 2030.

Putin, căruia i-a fost predată preşedinţia de către Boris Elţin în ultima zi a anului 1999, este deja la putere de mai mult timp decât oricare alt lider de la Kremlin de la Iosif Stalin, depăşind chiar şi mandatul de 18 ani al lui Leonid Brejnev.

Întrebat de postul de televiziune studenţesc al Institutului de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova (MGIMO) cum ar trebui să fie următorul preşedinte după Putin, Peskov a spus: „La fel”.

„Sau diferit, dar la fel”, a adăugat Peskov, zâmbind.

„Putin nu şi-a anunţat încă intenţia de a candida, dar eu vreau sincer să cred că va face asta şi nu am nicio îndoială că va câştiga alegerile. Nu am nicio îndoială că el va continua să fie preşedinte”, a mai spus Peskov.
Reuters a relatat la începutul acestei luni că Putin a decis să candideze la alegerile din martie, şeful de la Kremlin considerând că el trebuie să conducă Rusia prin cea mai periculoasă perioadă din ultimele decenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *