MAI – Proiect pentru introducerea a şapte noi substanţe psihoactive pe lista celor interzise prin lege

Social

Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un proiect prin care se doreşte introducerea a şapte noi substanţe psihoactive pe lista celor interzise prin Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

„În marja sesiunii 66 a Comisiei Naţiunilor Unite privind substanţele stupefiante, organizată anul trecut în luna martie la Viena, statele membre au votat favorabil punerea sub control la nivel internaţional a şapte noi substanţe psihoactive, medicamente şi adăugarea lor în tabelele-anexă la convenţia unică a ONU. Prin prezentul act normativ se urmăreşte exclusiv transpunerea deciziilor adoptate în cadrul sesiunii menţionate”, a declarat şeful Agenţiei Naţionale Antidrog, comisar-şef Ramona Dabija, la dezbaterea publică organizată la sediul MAI.

Analiza critică preliminară cu privire la substanţele puse sub control internaţional a fost realizată în cadrul celei de-a 45-a reuniuni a Comitetului de Experţi în Domeniul Dependenţei de Droguri al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *