AUR – România este sub asediul ilegal şi neconstituţional al coaliţiei mafiote PNL-PSD

Politica

Au trecut mai bine de două zile de când judecătorii Curţii Constituţionale refuză să răspundă la sesizarea depusă de noi prin care cerem, în deplină legitimitate, să se exprime asupra neconstituţionalităţii privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Este prima dată în istoria democraţiei fragile din România când un asemenea lucru se întâmplă. Practic, PNL şi PSD au decis să se alieze şi să pună monopol pe ţară.

Refuzul CCR de a se pronunţa vine, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să admită excepţia de neconstituţionalitate cu privire la ordonanţa comasării, la sesizarea partidelor din opoziţie. Astfel, judecătorii CCR ar fi trebuit să se pronunţe deja cu privire la acest aspect.

Modificarea legislaţiei electorale, comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, dar şi devansarea alegerilor prezidenţiale nu reprezintă decât o lovitură de stat în plină desfăşurare, pe care Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă reuşesc să o pună în aplicare cu ajutorul judecătorilor CCR, dar şi a Avocatului Poporului, Renate Weber, care a refuzat vădit să conteste ordonanţa, deşi au fost solicitări insistente atât din partea partidelor parlamentare, cât şi din partea societăţii civile.

Între timp, în Parlament se pregăteşte o nouă bombă: majorarea mandatelor baronilor locali, proiect iniţiat de UDMR, în speranţa că după aceste alegeri Kelemen Hunor va reveni la guvernare şi va putea să pună mâna din nou pe banii publici.
Nu ne opriţi! Vom contesta prin toate mijloacele necesare, legale, această comasare şi vom combate lovitura de stat care se desfăşoară în

Defavoarea românilor! Ciucă, Ciolacu, degeaba încercaţi să puneţi monopol pe ţară! Românii vă vor taxa la vot! Comunicat de presă – Alianţa pentru Unirea Românilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *