ANCOM- condiţiile şi regulile de comunicare prin intermediul noului serviciu electronic „My ANCOM”

Social

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii lansează astăzi în consultare publică proiectul de decizie privind comunicarea documentelor prin intermediul serviciului electronic „My ANCOM”. Noul serviciu dezvoltat de ANCOM pune la dispoziţia furnizorilor din domeniul comunicaţiilor electronice, furnizorilor de servicii poştale, precum şi altor categorii de persoane un nou cadru de comunicare, prin mijloace electronice, cu Autoritatea. ANCOM continuă astfel procesul de transformare digitală a activităţii sale în relaţia cu toate părţile interesate.

Proiectul de decizie stabileşte categoriile de persoane care vor putea să utilizeze serviciul şi, totodată, condiţiile şi regulile pe baza cărora se va realiza comunicarea prin intermediul „My ANCOM”. Stabilirea acestor categorii a avut în vedere dispoziţiile legale actuale, precum şi relaţiile funcţionale ale Autorităţii cu entităţi din domeniul public şi privat, fără a fi exclus ca pe viitor, în funcţie de evoluţiile domeniului şi de necesităţile de comunicare identificate de Autoritate, să fie completate respectivele categorii.

Serviciul „My ANCOM”
„My ANCOM” reprezintă un spaţiu virtual privat, care gestionează documentele si istoricul acestora pentru fiecare utilizator pentru efectuarea comunicării electronice cu Autoritatea.
Prin intermediul „My ANCOM”, Autoritatea va realiza comunicarea oricăror documente, inclusiv a solicitărilor de informaţii, deciziilor, altor acte administrative, proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, actelor de executare silită, răspunsurilor la diverse cereri ori petiţii, informărilor, în original sau în copie conformă cu originalul.

Funcţionalităţile serviciului „My ANCOM” vor permite cel puţin: înregistrarea datei şi a orei de încărcare a fiecărui document destinat comunicării, păstrarea fiecărui document încărcat destinat comunicării pentru o perioadă de 3 ani, informarea destinatarului prin intermediul unui mesaj la o adresă de poştă electronică indicată de acesta cu privire la încărcarea de către ANCOM a unui document. De asemenea, după încărcarea unui document destinat comunicării, nu este posibilă înlocuirea sau alterarea conţinutului acestuia ori a datei şi orei de încărcare înregistrate.

Conform dispoziţiilor în vigoare, implementarea serviciului „My ANCOM” nu limitează Autoritatea în a utiliza şi alte mijloace de comunicare în relaţia cu beneficiarii.
Categorii de beneficiari ai serviciului „My ANCOM”
Prin efectul Legii nr. 198/2022, beneficiarii din oficiu ai serviciului „My ANCOM” sunt furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de servicii poştale cărora ANCOM le va crea conturi de acces la acest serviciu, fără a fi nevoiţi să transmită o cerere în acest sens.
Pe lângă beneficiarii din oficiu, proiectul propune acordarea, la cerere, a calităţii de beneficiar al serviciului „My ANCOM” pentru următoarele categorii:
– autorităţile administraţiei publice centrale sau locale;
– operatorii de reţea, conform definiţiei din art. 2 lit. b) din Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice;

– furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP care au urmat procedura de informare prevăzută de Decizia ANCOM nr. 423/2023 privind obligaţiile ce le revin anumitor furnizori de servicii de găzduire electronică cu resurse IP;
– persoanele prevăzute la art. 6 din Decizia ANCOM nr. 70/2023 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice. Spre exemplu, din această categorie fac parte persoanele care intenţionează să furnizeze exclusiv pentru nevoi proprii reţele sau servicii de comunicaţii electronice, persoanele care intenţionează să furnizeze servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere, autorităţile publice locale care furnizează în nume propriu, cu titlu gratuit, reţele sau servicii de comunicaţii electronice în spaţiile publice aflate pe teritoriul administrativ al respectivelor unităţi administrativ-teritoriale.
Acces, condiţii şi reguli de utilizare, renunţarea la serviciul „My ANCOM”
În cuprinsul proiectului de decizie sunt detaliate condiţiile privind accesul din oficiu la „My ANCOM” a beneficiarilor, accesul pentru categoriile de persoane care solicită acces în baza unei cereri, modalităţile de renunţare la serviciul „My ANCOM”, precum şi consecinţele renunţării în funcţie de categoria de beneficiar din care face parte cel care renunţă la utilizarea serviciului.

De asemenea, proiectul stabileşte condiţiile şi regulile de comunicare a documentelor de către ANCOM prin intermediul serviciului „My ANCOM”, respectiv cele de comunicare de documente, cereri, date sau informaţii din partea beneficiarilor către ANCOM.
Serviciul „My ANCOM” va fi funcţional la data intrării în vigoare a deciziei, moment în care se vor demara şi procedurile de comunicare a credenţialelor de acces către beneficiarii cărora ANCOM le va crea din oficiu conturi de acces. Tot de la această dată, părţile interesate vor putea transmite către Autoritate cereri de creare a conturilor la serviciul „My ANCOM”. Comunicarea de documente prin intermediul serviciului va începe în termen de 2 luni de la data intrării în vigoare a deciziei.

Procesul de consultare publică
Proiectul de decizie privind comunicarea documentelor prin intermediul serviciului „My ANCOM” poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 24.04.2024, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide.
Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitati www.ancom.ro, www.portabilitate.ro si www.veritel.ro.
Pentru a testa şi monitoriza calitatea serviciului de internet, accesati www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu servicii de voce mobilă a localităţilor, drumurilor naţionale şi judeţene din România, accesaţi www.aisemnal.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *