Parlamentul European

Reuniunea miniştrilor pentru afaceri europene din cadrul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est

Externe

Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat miercuri, 27 martie 2024, la Skopje, la reuniunea miniștrilor afacerilor europene din cadrul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), organizată de Republica Macedonia de Nord în calitate de Preşedinţie-în-exerciţiu (PiE) a SEECP, informează MAE într-un comunicat.

Principalele teme incluse pe agendă au vizat sprijinul statelor membre UE din SEECP pentru procesul de aderare europeană a celorlalți Participanți, cooperarea regională, conectivitatea, modalități de reconciliere, relațiile inter-umane, respectiv binomul reprezentat de avansarea obiectivelor de dezvoltare durabilă şi de implementarea Strategiei Europei de Sud-Est 2030 (SEE 2030).

Secretarul de stat Daniela Gîtman a apreciat activitatea PiE Skopje pentru consolidarea Procesului, inclusiv prin creșterea rezilienței, atât la nivelul regiunii, cât și la nivelul UE, dezvoltarea cooperării sectoriale, precum și apărarea valorilor democratice comune. A salutat, totodată, eforturile PiE Skopje și ale Secretariatului Consiliului Cooperării Regionale (RCC) de a facilita dialogul în vederea apropierii graduale a pieței comune regionale de piața unică europeană. A exprimat susținerea pentru eforturile de implementare a Strategiei SEE 2030 și a evidențiat susţinerea constantă şi activă a României pentru procesul de extindere a UE, încurajând candidații și potențialii candidați să continue eforturile consistente de reformă pentru îndeplinirea criteriilor de aderare în contextul momentum-ului creat la nivelul Uniunii. A exprimat sprijinul pentru Planul de Creștere dedicat Balcanilor de Vest, precum și speranța adoptării cât mai rapide a Regulamentului Facilității dedicat Balcanilor de Vest.

Oficialul român a punctat necesitatea prezervării coeziunii și cooperării între Participanții la SEECP în contextul impactului negativ generat de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, a reiterat sprijinul multidimensional al României pentru Ucraina, precum și pentru partenerii de la Chișinău.

La încheierea lucrărilor, delegaţiile participante au adoptat o declarație comună care reiterează angajamentul Participanților în vederea consolidării rezilienței la nivelul regiunii, precum și solidaritatea capitalelor SEECP față de situația din Ucraina. Totodată, statele candidate și potențial candidate din cadrul Procesului își reafirmă determinarea de a continua eforturile de reformă în perspectiva îndeplinirii criteriilor de aderare la UE.

În marja reuniunii, secretarul de stat Daniela Gîtman a avut o întrevedere bilaterală cu prim-viceprim-ministrul pentru afaceri europene al Republicii Macedonia de Nord, Bojan Marichikj, în cadrul căreia au fost analizate modalitățile de aprofundare a cooperării bilaterale, cu accent pe dezvoltarea proiectelor de interes comun și acordarea de expertiză în sprijinul obiectivului Republicii Macedonia de Nord de aderare la UE. A fost subliniat stadiul foarte bun al relațiilor dintre România și R. Macedonia de Nord, precum și interesul ambelor părți pentru consolidarea dialogului bilateral și aprofundarea cooperării în domenii de interes comun, inclusiv în contextul celebrării, în anul 2025, a 30 de ani de relații diplomatice.

De asemenea, oficialul român a transmis mulțumiri pentru participarea militarilor din R. Macedonia de Nord în structurile aliate de pe teritoriul României, ceea ce reprezintă o contribuție concretă la întărirea securității Flancului Estic al NATO și o expresie a solidarității aliate.

În plan european, secretarul de stat Gîtman a reiterat sprijinul constant și principial al României pentru procesul de integrare europeană a R. Macedonia de Nord. În context, au fost abordate modalitățile prin care România ar putea împărtăși din experiența sa legată de procesul de aderare europeană, fiind evidențiată, totodată, importanța continuării și accelerării reformelor necesare pentru avansarea agendei europene a R. Macedonia de Nord, în special în domenii-cheie precum statul de drept și combaterea corupției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *