O prezenţă militară germană în Lituania ar conduce la escaladarea tensiunilor, a susţinut luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters.
NATO şi Vilnius au declarat că vor finanţa parţial desfăşurarea permanentă a 5.000 de militari germani în Lituania începând cu 2027, atunci când brigada germană va fi pregătită complet de luptă.
Lituania are frontieră terestră comună cu Letonia, Polonia (state membre NATO), Rusia şi cu aliatul acesteia Belarus.
Potrivit acordului între Berlin şi Vilnius, un centru preliminar de comandă va fi creat în statul baltic în al doilea trimestru din 2024. Ulterior, personalul brigăzii germane va fi suplimentat până cel mai târziu la finalul anului viitor, urmând să fie format din 4.800 de militari şi 200 de angajaţi civili.
Nucleul brigăzii din Lituania va fi format iniţial din două batalioane de infanterie din landurile germane Bavaria şi Renania de Nord-Westphalia. Al treilea batalion va fi un grup tactic de luptă al NATO, cunoscut ca o prezenţă avansată consolidată. Acest batalion se află deja în Lituania sub comandament german, iar personalul său este asigurat prin rotaţie.
Lituania asigură, la centrul de la Rukla, repararea tancurilor germane Leopard 2 avariate în războiul din Ucraina. Kievul a primit de la aliaţii săi occidentali 71 de tancuri Leopard 2 pe care le utilizează în războiul contra Rusiei.
Produse iniţial în Germania de Vest în 1979, în plin “război rece”, tancurile Leopard au fost concepute în vederea unei eventuale confruntări cu forţele sovietice.