Președintele României, Klaus Iohannis, a fost primit marți, 7 mai 2024, de către Președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, Jr., la Casa Albă (Washington, D.C.), informează Administrașia Prezidențială într-un comunicat.
“Vă prezentăm în continuare transcrierea intervențiilor din deschiderea întrevederii (traducerea în limba română și textul original în limba engleză):
Președintele Joe Biden: Domnule Președinte, bine ați venit la Casa Albă! Bine ați revenit în Biroul Oval!
Președintele Klaus Iohannis: Vă mulțumesc!
Președintele Joe Biden: Ne-am adus aminte pentru o clipă înainte să ajungeți că, pe vremea când eram senator, acum 180 de ani, am luptat din greu pentru aderarea României la NATO. Și ați depășit toate așteptările.
De acum 20 de ani, de când ați aderat pe deplin la NATO, și în fiecare an de atunci, națiunile noastre au devenit din ce în ce mai apropiate, din punctul meu de vedere.
Și acest fapt este dovedit de trupele americane și cele române care lucrează împreună în cadrul NATO, inclusiv în țara dumneavoastră. Cred că sunt aproximativ 1.800 de forțe militare americane acolo. Vă mulțumim pentru asta! Și putem vedea rezultate muncii noastre în consolidarea Flancului Estic al NATO.
Și vreau să vă mulțumesc, domnule Președinte, pentru rolul dumneavoastră de lider, mai ales în regiunea Mării Negre. Ați fost incredibil. Ați dat dovadă de curaj atunci când a fost nevoie, iar ajutorul pe care l-ați oferit Ucrainei este unul real. Este semnificativ.
Sprijinul comun pentru cetățenii din Ucraina – ați permis unui număr semnificativ de refugiați să vă treacă granițele, să fie în țara dumneavoastră. Foarte mulți. Și asta este mare lucru. Totodată, asistența de securitate pe care ați oferit-o Ucrainei, faptul că ați facilitat transportul cerealelor ucrainene.
Vreau să știți că Statele Unite ale Americii se angajează să fie alături de voi.
Astăzi punem bazele pentru următorii 20 de ani. Aștept cu nerăbdare discuțiile noastre și spun doar că avem multe de discutat, așa că aștept cu interes să o facem.
Domnule Președinte, aveți cuvântul.
Președintele Klaus Iohannis: Mulțumesc foarte mult, domnule Președinte! Mulțumesc pentru că ați făcut posibilă această întâlnire.
Consider că această întrevedere este utilă și cred că aveți perfectă dreptate când spuneți că avem o mulțime de chestiuni de discutat.
Permiteți-mi să încep prin a spune că am reușit nu doar să fim membri NATO, datorită Statelor Unite și a celorlalte state care s-au luptat cu adevărat pentru noi – de 20 de ani, România este cu mândrie membru NATO – dar am și reușit să lucrăm la relația noastră bilaterală, care a devenit din ce în ce mai puternică.
Avem un Parteneriat Strategic. Și consider că, prin consolidarea acestui Parteneriat, am reușit să facem legătura transatlantică mai puternică. După părerea mea, legătura transatlantică stă la baza felului nostru democratic de viață, la baza valorilor noastre, și este evidentă legătura strânsă cu felul în care vedem viitorul națiunilor noastre, cu felul în care facem ca națiunile noastre să conlucreze mai bine, să trăiască mai prosper, cu felul în care garantăm securitatea popoarelor noastre, cu felul în care ne facem economiile să se dezvolte.
Așadar, avem, cu adevărat, multe chestiuni pe care le putem discuta. Însă consider că, uneori, este important să subliniem că am reușit să avansăm și că am reușit să avem rezultate extrem de pozitive.
Desigur, vom discuta și despre lucrurile pe care încă nu le-am îndeplinit. Poate un singur exemplu: lucrăm împreună pentru ridicarea vizelor pentru România. Dacă totul merge bine, sperăm că într-un viitor destul de apropiat vom avea rezultate în această direcție.
Însă, din păcate, cea mai importantă chestiune este să găsim o formă de a reinstaura pacea în Europa și să ajutăm Ucraina și pe ucraineni – iar Statele Unite au dat un exemplu imens cu privire la cum acest ajutor poate arăta.
România face tot posibilul și avem rezultate destul de decente. Consider că ajutorul nostru este decent, însă, totuși, trebuie să găsim maniere de a împiedica Rusia să câștige acest război din Ucraina, și trebuie să rămânem uniți, să lucrăm împreună, și, din ce văd eu, vom face asta.
Așadar, multe chestiuni de discutat, domnule Președinte.
Președintele Joe Biden: Ei bine, sunt multe probleme.
Permiteți-mi să spun un singur lucru. Nu cred că există niciun aliat NATO care să dea dovadă de un angajament mai puternic față de Alianță decât România și Statele Unite. Și acest angajament stă la baza valorilor noastre, este credința noastră.
Președintele Klaus Iohannis: Categoric.
Președintele Joe Biden: Ați fost acolo când a fost nevoie și ați fost incredibili. Și ce ați realizat și ce vom continua să realizăm împreună, consider că va fi semnificativ, nu doar pentru Europa, dar pentru întreaga lume.
Prin urmare, vă mulțumesc!
Președintele Klaus Iohannis: Vă mulțumesc!
Președintele Joe Biden: Mulțumim tuturor!”.