USR a propus, la un proiect de modificare a Codului penal, să fie interzise jocurile de noroc în toate localităţile, nu doar în cele cu populaţie sub 15.000 de locuitori, cum este acum. PSD şi PNL s-au opus, aşa cum s-au opus, de-a lungul timpului, tuturor proiectelor USR care ar fi combătut cu adevărat şi eficient flagelul jocurilor de noroc.
La o propunere de modificare a Codului penal care se referea, iniţial, la conducerea fără permis, pe drumurile publice, a unui tractor agricol sau forestier, majoritatea PSD-PNL s-a gândit să introducă o sancţiune pentru organizatorii de jocuri de noroc care continuă să funcţioneze în localităţile sub 15.000 de locuitori, deşi Legea 170/2024 interzice acest lucru.
USR a susţinut modificarea, dar a propus şi extinderea interdicţiei la toate localităţile din România, astfel încât să fie protejată de flagel întreaga populaţie, nu doar jumătate, cum este acum. Amendamentul USR a fost însă respins de PSD şi PNL, primind doar 58 de voturi „pentru”.
„PSD şi PNL şi-au bătut joc, din nou, şi de regulamentele parlamentare şi de Constituţie. Au luat un proiect trecut de Senat, au eliminat ce s-a dezbătut la prima Cameră şi au adăugat alte infracţiuni, ceea ce arată foarte clar cât de mult respect au faţă de Parlamentul bicameral. Şi, atenţie, vorbim de o lege extrem de importantă, de Codul penal! Şi, tot în stilul caracteristic, PSD şi PNL au respins amendamentele USR, inclusiv cel prin care ar fi fost sancţionate jocurile de noroc în toate localităţile. Jocurile de noroc nu distrug vieţi doar în localităţile sub 15.000 de locuitori, ci în toate localităţile. PSD şi PNL nu au curajul de a face o schimbare cu adevărat semnificativă în acest sens, de parcă industria jocurilor de noroc le face agenda”, declară deputatul USR Mihai Badea, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.
Dacă PSD şi PNL nu ar fi blocat proiectele USR din pachetul anti-păcănele, astăzi nu am mai fi avut localităţi sufocate de săli de jocuri de noroc şi de reclame agresive la păcănele.
Legea 170/2024, prezentată de PSD şi Marcel Ciolacu drept salvarea celor dependenţi de jocuri de noroc, nu a dus nici măcar la închiderea tuturor sălilor de jocuri de noroc din localităţile sub 15.000 de locuitori, nu mai vorbim de românii care locuiesc în marile oraşe ale României.
„În multe localităţi din România este, în continuare, plin de păcănele. Condiţionarea aceasta de numărul de 15.000 de locuitori arată legăturile puternice murdare dintre industria jocurilor de noroc şi vârful politicii din România. Altfel, Parlamentul le-ar fi interzis peste tot, aşa cum a făcut Bulgaria. Bulgaria s-a dovedit mai puternică decât România, la nivel de Parlament, la nivel de stat. La noi, industria jocurilor de noroc dictează PSD şi PNL dacă şi cât să restricţioneze. USR a fost şi este singurul partid care a cerut interzicerea totală, inclusiv a publicităţii la jocurile de noroc”, afirmă deputatul USR Emanuel Ungureanu. Comunicat de presă – Uniunea Salvaţi România