UEFA EURO 2024 a introdus o nouă politică pentru a gestiona relația dintre arbitri și jucători pe teren, pentru a îmbunătăți comunicarea în jurul deciziilor arbitrilor și pentru a încuraja încrederea reciprocă.
Succesul acestei noi abordări la EURO 2024, înțeles de fotbaliști și primit cu entuziasm de opinia publică ca un progres incontestabil pentru imaginea fotbalului, a convins UEFA că acesta este drumul de urmat. “Fair play-ul și respectul sunt valori pe care fotbalul, cel mai popular joc din lume, trebuie să le transmită societăților noastre”, scrie UEFA.com.
Începând cu noul sezon al competițiilor de club UEFA, care va debuta săptămâna viitoare, această abordare va fi extinsă la toate meciurile din competițiile UEFA. Arbitrii au acum o linie deschisă de dialog cu echipele pentru a explica deciziile cheie, inclusiv pe cele care implică VAR. Aceste informații și explicații sunt oferite doar căpitanilor echipelor, care sunt singurii jucători îndreptățiți să discute cu arbitrul și să solicite clarificări într-o manieră respectuoasă. Căpitanii trebuie, de asemenea, să-și asume responsabilitatea pentru coechipierii lor, cerându-le să respecte arbitrul, să păstreze distanța și să nu înconjoare oficialii de meci.
În cazurile în care căpitanul este portarul, deci nu se află aproape de acțiune în majoritatea cazurilor, echipelor li se cere să nominalizeze un singur jucător de câmp autorizat să vorbească cu arbitrii, pentru a primi explicațiile acestora. Jucătorii care ignoră aceste instrucțiuni și se apropie de arbitri pentru a arăta dispreț sau pentru a acționa într-un mod lipsit de respect vor fi avertizați.
Comunicat de presă – Federația Română de Fotbal