Lionel Messi

Lionel Messi a devenit al doilea marcator din fotbalul internaţional – după Cristiano Ronaldo

Sport

Lionel Messi, căpitanul selecţionatei Argentinei, a devenit al doilea marcator din fotbalul internaţional, după portughezul Cristiano Ronaldo, graţie golului pe care l-a reuşit în partida câştigată cu scorul de 2-0 în faţa Canadei, marţi seara, în semifinalele turneului Copa America, potrivit Daily Mail.

Messi a ajuns la 109 goluri înscrie şi 56 de pase decisive în 186 de meciuri disputate în tricoul naţionalei „albiceleste” şi a urcat pe locul secund în ierarhia all-time a golgheterilor din fotbalul internaţional, depăşindu-l pe fostul atacant iranian Ali Daei (108 goluri în 148 de meciuri).

Liderul acestui clasament este Cristiano Ronaldo, autorul a 130 de goluri în 212 partide jucate pentru echipa Portugaliei, alături de care a evoluat la EURO 2024.
Poziţia a patra este ocupată de indianul Sunil Chhetri, cu 93 de goluri, urmat de malaeziarul Mokhtar Dehari, care încheie Top 5 cu 89 de goluri.

Lionel Messi (37 de ani) participă pentru a şaptea oară în cariera sa la Copa America, iar marţi a înscris al 14-lea său gol la această competiţie, în 35 de meciuri disputate.
La feminin, recordul de goluri marcate la nivelul echipelor naţionale este deţinut de Christine Sinclair din Canada, cu 190 de reuşite în 328 de meciuri internaţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *