Romfilatelia introduce în circulație emisiunea filatelică-Universitatea din București 160 de ani

Social

Romfilatelia introduce în circulaţie marţi, 16 iulie a.c. emisiunea filatelică Universitatea din Bucureşti, 160 de ani formată din o marcă poştală, o coliţă filatelică şi un plic „prima zi”. Emisiunea aniversară se doreşte a fi un mod de cinstire a unei instituţii de prim rang în ierarhia structurii învăţământului superior din România.

Evenimentele aniversare legate de acest moment mai au în vedere şi celebrarea a 330 de ani de tradiţie academică.
Înfiinţată prin Decretul nr. 765 din 4/16 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi asumându-se ca succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din Bucureşti este un creuzet pentru viitorul ţării.

În anul 1857, se pune piatra fundamentală a Palatului Universităţii din Bucureşti. Aflat în Piaţa Universităţii, Palatul a fost proiectat de Alexandru Orăscu, preşedinte al arhitecţilor români, după forma şi asemănarea universităţilor occidentale. Palatul a fost terminat în 1869, rămânând un impunător locaş arhitectural cu împuterniciri administrative ce a reunit o puternică comuniune (Universitas) între dascăli şi discipoli. Palatul Universităţii a găzduit, pe lângă facultăţi, Senatul, Academia Română, Biblioteca Centrală, Muzeul de Antichităţi şi de Istorie Naturală.

Dintre rectorii care au condus Universitatea din Bucureşti, mulţi s-au remarcat ca personalităţi politice de prim rang. Îi amintim în acest sens pe: Gheorghe Costaforu, rector al Universităţii Bucureşti (1864-1871), profesor de drept civil, de două ori ministru; Vasile Boerescu (1871), cadru didactic la Facultatea de Drept şi ministru de externe; Titu Maiorescu (1892-1897), membru fondator al Academiei Române, estet şi critic literar, deputat, ministru, prim-ministru; Nicolae Iorga (1929-1932), istoric, scriitor, academician, ministru şi prim-ministru; Constantin Stoicescu (1936-1940), jurist, deputat, ministru.

Universitatea a fost numită metaforic, pretutindeni, cu sintagma Alma mater (mama hrănitoare), folosită de poeţii latinităţii pentru ideea de patrie. Universitatea din Bucureşti s-a remarcat timp de 160 de ani ca un actor central al învăţământului superior românesc şi european, o instituţie aflată într-un permanent proces de adaptare.
Valoroşi studenţi şi profesori şi-au înscris prezenţa şi peste hotarele României: Nicolae Iorga la Sorbona, George Uscătescu în Spania, mari scriitori ca Emil Cioran, Eugen Ionescu la Academia Franceză, Mircea Eliade cu prelegeri la prestigioase universităţi.

Odată cu procesul de reînnoire şi modernizare, începând cu anul 1990, Universitatea din Bucureşti are în structura sa 19 facultăţi, înscriindu-se ca o autoritară instituţie în educaţie şi cercetare, unde îşi desfăşoară activitatea peste 34.000 de studenţi, 1.300 de profesori şi 600 de cercetători. A dezvoltat parteneriate cu peste 150 de universităţi din întreaga lume şi este implicată în 468 de acorduri Erasmus+ (programul UE pentru educaţie, formare, tineret şi sport în Europa).

În anul 2019, Universitatea din Bucureşti participă la formarea alianţei CIVIS alături de alte şapte universităţi europene de prestigiu: Universitatea Aix-Marseille, Universitatea Naţională şi Capodistriană din Atena, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea Sapienza din Roma, Universitatea din Stockholm, Universitatea Eberhard Karls din Tubingen. În 2020, li s-a alăturat Universitatea din Glasgow, iar în 2021, Universitatea Paris Lodron din Salzburg. Începând cu anul 2022, prin aderarea oficială a Universităţii din Lausanne, comunitatea CIVIS se extinde, ajungând să numere 11 universităţi membre.

Marca poştală (valoare nominală 13 Lei) reproduce frontonul principal al Palatului Universităţii alături de profilul statuii lui Ion Heliade Rădulescu, amplasată în grupul statuar de vis-a-vis.
Marca poştală a coliţei filatelice (valoare nominală 33 Lei) reproduce o compoziţie alegorică inclusă în arhitectura clădirii, într-o asociere grafică cu desenul ansamblului faţadei principale executat de arhitectul Alexandru Orăscu, şi un portret de epocă al lui Alexandru Ioan Cuza.

Plicul „prima zi” ilustrează un detaliu de arhitectură a faţadei, inscripţionat cu textul stilizat „160 ani”.
Actor central al învăţământului superior românesc şi european, Universitatea din Bucureşti este o instituţie aflată într-un permanent proces de adaptare şi internaţionalizare, deschisă spre multiculturalitate şi diversitate.
Romfilatelia mulţumeşte reprezentanţilor Universităţii din Bucureşti pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

VIVAT, CRESCAT, FLOREAT, UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI!
Emisiunea este disponibilă de marţi, 16 iulie a.c., în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *