Atacantul francez Kylian Mbappe ( 25 de ani) a fost prezentat marți, la prânz, la Real Madrid. Evenimentul s-a desfășurat pe stadionul „Santiago Bernabeu“, în fața a peste 85.000 de oameni -biletele de intrare fiind gratuite.
Mbappe şi-a încheiat contractul cu Paris Saint-Germain pe 30 iunie și a devenit oficial jucătorul Realului începând de la 1 iulie.
Kylian Mbappe a spus că visul său a devenit realitate după un drum dificil. El i-a mulţumit preşedintelui Florentino Perez, care „a avut încredere în el din prima zi“, după cum scrie EFE.
„Bună ziua tuturor. O să încerc să vorbesc în spaniolă. Wow, este uimitor să fii aici. Am dormit mulţi ani cu visul de a juca pentru Real Madrid. Astăzi, visul meu devine realitate şi sunt foarte fericit“, a spus internaţionalul francez.
„Mulţumesc preşedintelui Florentino Perez, care a avut încredere în mine din prima zi. S-au întâmplat multe lucruri. Şi mulţumesc tuturor oamenilor care au muncit să se ajungă aici. Ştiu că a fost greu, dar sunt aici. Sunt jucătorul lui Real Madrid şi toată familia mea este fericită, cu mama mea plângând. Este o zi incredibilă pentru mine. Înseamnă mult pentru mine. Le mulţumesc tuturor suporterilor madrileni, pentru că mi-aţi oferit afecţiune şi dragoste de mulţi ani şi asta este în inima mea. Vă mulţumesc tuturor că sunteţi aici astăzi“, a adăugat Mbappe, care a câştigat afecţiunea noilor fani sărutând noul său blazon.
„Îmi voi da viața pentru acest club“
Vicecampionul mondial a spus că va da totul pentru noul său club:
„Am un alt vis, acela de a fi la înălţimea acestui club, cel mai bun din lume. Îmi voi da viaţa pentru acest club şi pentru acest blazon. Am un mesaj pentru toţi copiii. Am fost ca voi, am avut un vis şi astăzi am un sfat pentru voi. Cu pasiune şi visând puteţi face orice vreţi. Astăzi sunt aici, dar am fost cândva ca voi. Am multe emoţii. Sunt mândru că sunt un jucător al clubului visurilor mele şi cel mai mare din istoria fotbalului“.
La Real Madrid, starul francez va purta tricoul cu numărul 9.