Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene vor trebui să prezinte fiecare câte doi candidaţi – o femeie şi un bărbat – pentru posturile de comisari europeni, a anunţat Ursula von der Leyen, proaspăt realeasă joi de Parlamentul European la conducerea executivului UE, potrivit APA.
O excepţie de la această regulă se va face în cazul în care un stat va dori să îşi menţină comisarul în funcţie.
Per total însă, va trebui să se tindă spre paritatea de gen în cadrul viitoarei Comisii.
Odată ce von der Leyen îşi va alcătui echipa de comisari, aceştia vor fi audiaţi de Parlamentul European la toamnă.
În prealabil, comisia pentru afaceri juridice a PE va verifica declaraţiile de interese financiare şi eventualele conflicte de interese ale candidaţilor la posturile de comisari.
Comisiile de resort vor supune ulterior la vot candidaturile individuale, deşi Parlamentul European poate aproba sau respinge Comisia doar în integralitatea sa.
Votul în parlament asupra întregii comisii ar putea avea loc, conform planului, în luna septembrie. Aceasta ar deschide calea pentru ca a doua comisie von der Leyen să îşi preia mandatul la data de 1 noiembrie, aşa cum este planificat, adaugă APA.
Bucurestiul este interesat de un portofoliu în domeniul economic.
Numele propuse de guvernul Romaniei vor fi cunoscute în luna august, când vor fi și interviurile cu Ursula von der Leyen. Audierile în comisiile de specialitate ale Parlamentului European vor avea loc la toamnă.