„Procuroarea” împotriva „Inculpatului” – Democraţii au pregătit unghiul de atac pentru campania Kamalei Harris

Actualitate

Democraţii au un unghi de atac gata pregătit, care arată ca titlul unui film, pentru a lansa campania Kamalei Harris, care este pe cale să se confrunte cu Donald Trump la alegerile prezidenţiale din noiembrie: „procuroarea” împotriva „inculpatului”, comentează AFP.

Hillary Clinton a fost una dintre primele care au făcut comparaţia.
„O cunosc pe Kamala Harris de mult timp. Această procuroare strălucită va şti ce argumente să aducă împotriva lui Donald Trump, care a fost condamnat penal”, a postat luni pe X fosta Primă Doamnă şi secretar de stat democrat, ea însăşi învinsă de miliardar în alegerile prezidenţiale din 2016.

„Contrastul nu ar putea fi mai evident”, a declarat James Singer, purtătorul de cuvânt al campaniei Kamalei Harris.
În timpul unui discurs de luni, vicepreşedinta lui Joe Biden a insistat asupra experienţei sale în domeniul aplicării legii. Şi a pus-o în opoziţie cu nenumăratele probleme judiciare ale lui Donald Trump.
„Înainte de a fi aleasă vicepreşedinte, înainte de a fi aleasă senator al Statelor Unite, am fost aleasă procuroare generală a Californiei”, a spus Kamala Harris.

„Înainte de asta, am fost procuroare în instanţă”, a adăugat democrata în vârstă de 59 de ani.
„În aceste roluri, am atacat tot felul de agresori”, a subliniat ea, precizând: „Prădători care au abuzat femei. Fraudatori care au fraudat consumatorii. Trişori care au încălcat regulile în favoarea lor”.
„Prin urmare, credeţi-mă când spun că văd ce fel de tip este Donald Trump”, a spus candidata.
Ea a invocat condamnarea lui Trump la plata unor daune de 88 de milioane de dolari pentru agresiune sexuală în anii 1990, un viol în cuvintele judecătorului, asupra scriitoarei E. Jean Carroll, şi apoi pentru defăimarea acesteia.
„M-am specializat în cazuri de agresiune sexuală”, a declarat candidata democrată.

În ceea ce priveşte defuncta Universitate Trump, am atacat una dintre cele mai mari instituţii de învăţământ superior cu scop lucrativ din ţară şi am scos-o din acţiune, a spus Harris.
Donald Trump a ajuns la o înţelegere extrajudiciară cu studenţii fraudaţi de Universitatea Trump şi a fost de acord să le plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari.
Ambele cazuri au fost civile. Dar Donald Trump este primul fost preşedinte al Statelor Unite care a fost condamnat penal, în luna mai, pentru falsificarea de documente contabile pentru a ascunde plăţile către starul de filme porno Stormy Daniels.

El urmează să îşi afle sentinţa pe 18 septembrie, cu mai puţin de două luni înainte de scrutinul de la 5 noiembrie. Şi ar putea fi chiar încarcerat.
Trump ar fi trebuit să fie judecat şi pentru presupusa încercare de a răsturna rezultatul alegerilor din 2020, câştigate de Joe Biden. Dar este foarte puţin probabil ca el să fie judecat până în noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *