Uniunea Europeană a anunţat miercuri plata unei prime tranşe de 150 de milioane de euro, ca parte a unui pachet de ajutor de urgenţă de 400 de milioane de euro pentru Autoritatea Palestiniană, care se confruntă cu probleme bugetare grave, potrivit AFP.
Comisia Europeană a precizat că prima tranşă include subvenţii pentru a ajuta la plata salariilor funcţionarilor publici din Cisiordania şi pentru a sprijini familiile vulnerabile.
Restul fondurilor vor fi eliberate în august şi septembrie „sub rezerva progreselor înregistrate în punerea în aplicare a agendei de reformă a Autorităţii Palestiniene”, arată un comunicat al UE.
Autoritatea se confruntă cu o criză financiară care s-a agravat de la începutul războiului din Gaza, deoarece Israelul şi-a mărit reţinerea de venituri fiscale de pe acest teritoriu palestinian.
Uniunea Europeană este principalul susţinător financiar internaţional al palestinienilor, cu un ajutor estimat la 1,2 miliarde de euro începând din 2021.
„UE este pe deplin angajată să sprijine Autoritatea Palestiniană în aceste vremuri dificile”, a declarat preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen. „Ajutorul nostru de urgenţă în valoare de 400 de milioane de euro sprijină o agendă substanţială de reforme şi pregăteşte terenul pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza”, a adăugat ea.
Comisia Europeană susţine că va propune o legislaţie pentru un „Program cuprinzător de redresare şi rezilienţă pentru palestinieni” la începutul lunii septembrie. Bruxellesul precizează că acest plan ar trebui să contribuie la echilibrarea conturilor Autorităţii Palestiniene până în 2026 cu plăţile viitoare legate de „progresele înregistrate în punerea în aplicare a etapelor de reformă convenite”.
Războiul dintre Israel şi Hamas, început la 7 octombrie, a devastat nu doar o mare parte din Gaza, dar a afectat şi finanţele publice şi economia Cisiordaniei ocupate de Israel.
Economia palestiniană este guvernată în mare măsură de Protocolul de la Paris din 1994, care a acordat Israelului controlul exclusiv asupra frontierelor teritoriilor, precum şi dreptul de a colecta taxe de import şi TVA pentru Autoritatea Palestiniană.
În mai multe rânduri, Israelul a folosit această putere pentru a priva Autoritatea de venituri. Dar războiul din Gaza a întărit şi mai mult controlul Israelului, majoritatea tarifelor fiind reţinute de când Hamas a început războiul cu atacul din 7 octombrie asupra Israelului.