Deciziile adoptate de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară

Social

În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat măsuri privind funcţionarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

A) Reglementare
Aprobarea proiectului de Normă privind modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 39/ 2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare, precum şi Fondului de Compensare a Investitorilor, în vederea transmiterii spre avizare către Ministerul Finanţelor, precum şi pentru publicarea în Monitorul Oficial.

B) Autorizare
Aprobarea solicitării Transilvania Investments Alliance S.A. de autorizare a modificării condiţiilor semnificative care au stat la baza autorizării societăţii, ca urmare a numirii domnului Marius-Adrian Moldovan în calitate de membru al Directoratului;
Aprobarea solicitărilor S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în documentele Fondurilor Deschise de Investiţii Raiffeisen Conservator RON, Raiffeisen Moderat RON şi Raiffeisen RON Plus;

Aprobarea prospectului întocmit în vederea majorării capitalului social al societăţii One United Properties S.A. Bucureşti şi emiterea Certificatului de înregistrare a drepturilor de preferinţă în vederea tranzacţionării pe BVB;
Aprobarea prospectului simplificat întocmit în vederea majorării capitalului social al societăţii Prebet S.A. Aiud;
Aprobarea solicitării societăţii de servicii de investiţii financiare Investimental S.A. de autorizare a modificării intervenite în modul de organizare şi funcţionare al societăţii ca urmare a majorării capitalului social;
Aprobarea solicitării Franklin Templeton Internaţional Services S.a.r.l. de autorizare a modificărilor intervenite în actul constitutiv al Fondului Proprietatea S.A.;

Aprobarea domnului Paul-Corneliu Cazacu pentru un nou mandat în calitate de membru al Consiliului de Administraţie la societatea Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID).

*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/ 2012 aprobată prin Legea 113/ 2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *