Rata finală de promovare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2024), după soluţionarea contestaţiilor, este de 76,45% (în creştere cu 3,87%, comparativ cu rezultatele iniţiale – 72,58%).
Astfel, din totalul de 7.836 de cadre didactice cu note la proba scrisă, 5.991 de cadre didactice au reuşit să obţină, în final, medii mai mari sau egale cu 8 (opt), media minimă de promovare a acestui examen (mai mult cu 184 de cadre didactice).
Precizăm că după susţinerea probei scrise din sesiunea 2024, înainte de înregistrarea/soluţionarea contestaţiilor, au fost declarate promovate 5.687 de cadre didactice.
Totodată, menţionăm faptul că în următoarele judeţe s-a înregistrat o rată de promovare de peste 80%, astfel:
* Bihor – 85,3%
* Cluj – 83,6%
* Iaşi – 81,5%
* Dâmboviţa – 81,4%
În municipiul Bucureşti, rata de promovare a fost de 80,86%.
Afişarea rezultatelor finale a avut loc marţi, 06 august 2024, la ora 10:00, atât în centrul de examen, cât şi pe site-ul dedicat: definitivat.edu.ro.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină cel puţin media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional.
În judeţul Sibiu, rata de promovare a examenului de Definitivat a fost de 72,68% (173 de cadre didactice), mai mare cu 2,93% faţă de rezultatele afişate înainte de depunerea contestaţiilor (69,75% – 166 de cadre didactice) – locul 27 la nivel naţional.
Detalii aflaţi în dosarul de presă accesând linkul de mai jos.
https://www.edu.ro/sites/default/files/06_08_2024_Dosar_presa_rezultate_finale_definitivat_finale.pdf