Întrunit în şedinţa publică din data de 03.09.2024, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis să aplice postului Favorit TV o somaţie publică pentru emisiunea „Întâlnirea românilor”. La difuzarea ediţiei din 15.05.2024 nu au fost respectate prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora: „Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise.”
În aceeaşi şedinţă, după analizarea rapoartelor întocmite de Direcţia Monitorizare pentru spoturile publicitare TV aferente unor campanii de promovare, CNA a hotărât să emită decizii de intrare în legalitate pentru:
– Dr. Oetker, pentru două spoturi din cadrul campaniei „Împarte o bucurie dulce”, difuzate cu încălcarea prevederilor art. 93 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform cărora „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale şi să nu utilizeze practici comerciale incorecte, înşelătoare sau agresive, aşa cum ele sunt definite de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare” (intervalul de monitorizare a fost cuprins între 22 şi 28.04.2024);
– Movial Plus (MOVIAL PLUS, CATENA, 99,90 LEI, 31.07, NOU – 25 SEC) difuzat cu încălcarea prevederilor art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului (perioada monitorizată: 13-19.05.2024);
– Murfatlar, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, conform cărora: „Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: (…) f) să nu stimuleze comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei” (intervalul de monitorizare a fost cuprins între 22 şi 28.04.2024);
– Vodafone (VODAFONE, CEA MAI BUNA RETEA, CERTIFICATA, CURIER, 2024 – 30 SEC) difuzat cu încălcarea prevederilor art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului (perioada monitorizată: 29.04-05.05.2024);
– Interherb, difuzat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 120 alin. (3) şi ale art. 131 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora 120 (3) „Nu se vor atribui alimentelor proprietăţi pe care acestea nu le posedă”, şi, respectiv, 131 (2) „Durata avertizării menţionate la alin. (1) va fi de minimum 3 secunde şi aceasta va fi difuzată la sfârşitul spotului publicitar; pe posturile de televiziune avertizarea va fi prezentată atât sonor, cât şi vizual”. Perioada monitorizată a fost cuprinsă între 20 şi 26.05.2024;
– Salt Bank, (SALT BANK, LENES, MARA, CARE CENTER – 30 SEC) difuzat cu încălcarea prevederilor art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului (raportul a fost întocmit pentru perioada 27.05 – 02.06.2024).
De asemenea, Consiliul a analizat raportul de monitorizare întocmit ca urmare a unei sesizări pentru o postare publicată în cadrul reţelei de socializare Instagram, pe profilul water_sommelier_claudia_benea (36,1K de urmăritori, 255 de postări), prin intermediul căreia este promovat, prin comparaţie cu produse similare, suplimentul alimentar Magnesium Bisglycinate 1000 mg de la Zenyth. Totodată, s-a constatat că promovarea n-a fost însoţită de menţiuni referitoare la prezenţa unor forme de comunicare comercială audiovizuală. La finalul dezbaterilor, Consiliul a decis redirecţionarea acestei speţe către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi solicitarea unui punct de vedere Consiliului Român pentru Publicitate (RAC). Totodată, CNA a decis să se adreseze şi platformei Instagram. Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice