Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a avut joi, 12 septembrie, o convorbire prin telefon cu ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov.
Cei doi miniştri au avut un schimb de opinii cu privire la situaţia de securitate din zona Mării Negre, în condiţiile războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.
Ministrul Tîlvăr a reiterat mesajul ferm de condamnare a atacurilor nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional executate de Federaţia Rusă împotriva infrastructurii portuare civile a Ucrainei de la Dunăre, în proximitatea frontierei cu România.
„Din păcate, ca urmare a acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse, Marea Neagră nu mai este un spaţiu al cooperării, ci un teatru de război. România condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea rusă împotriva poporului ucrainean, neprovocată şi ilegală, în special atacurile asupra populaţiei şi infrastructurii civile ucrainene”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
Discuţiile au vizat şi stadiul eforturilor României în vederea sprijinirii forţelor armate ale Ucrainei în plan bilateral, precum şi coordonarea eficientă a proiectelor de asistenţă multinaţională la care România este parte.
Angel Tîlvăr a reconfirmat angajamentul ferm al României privind continuarea sprijinului acordat Ucrainei, inclusiv pe palierul instruirii în cadrul Misiunii de Asistenţă Militară a Uniunii Europene pentru Ucraina (EUMAM UA) şi în cadrul Operaţiei INTERFLEX, condusă de Marea Britanie.
De asemenea, ministrul român al apărării a transmis că România va continua să rămână angajată în cadrul eforturilor de sprijinire a Ucrainei derulate sub coordonarea Grupului de Contact pentru Ucraina, reiterând, în acest sens, după cum s-a stabilit încă de la începutul iniţiativei, disponibilitatea ţării noastre de a asigura condiţiile pentru că piloţii ucraineni să înceapă pregătirea practică în Centrul European de Instruire F-16 de la Feteşti.
Ministrul Umerov a transmis mulţumiri României pentru sprijinul acordat ţării sale încă din prima zi a declanşării războiului rus de agresiune, în plan umanitar, diplomatic, de sprijin al exporturilor de cereale, dar şi în alte domenii importante. Oficialul ucrainean a transmis, de asemenea, un mesaj de recunoştinţa cu privire la decizia României de a dona Ucrainei un sistem de apărare aeriană Patriot.
În finalul discuţiilor, cei doi miniştri au convenit continuarea dialogului dintre ministerele apărării, în vederea menţinerii unui nivel optim de informare reciprocă. Comunicat de presă – Ministerul Apărării Naţionale.