Kremlinul susține că războiul din Ucraina se va încheia numai când Rusia își va atinge obiectivele

Externe

Kremlinul a dat asigurări marţi că războiul din Ucraina se va încheia numai atunci când Rusia îşi va îndeplini obiectivele, ca răspuns la declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că sfârşitul războiului este aproape, informează EFE.

„Orice război se termină, într-un fel sau altul, cu pace. Dar pentru noi nu există altă opţiune decât atingerea obiectivelor stabilite”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.
El a adăugat că, „de îndată ce aceste obiective vor fi atinse într-un fel sau altul, operaţiunea militară specială se va încheia”.

Într-un interviu acordat televiziunii americane, Zelenski a declarat: „Suntem mai aproape de pace decât credem”.
Preşedintele ucrainean a subliniat că, pentru aceasta, Ucraina trebuie să fie „foarte puternică” şi să-l oblige pe preşedintele rus Vladimir Putin, care ar fi foarte îngrijorat de prezenţa trupelor ucrainene în regiunea de graniţă Kursk, să oprească războiul.

Kremlinul şi-a exprimat luni disponibilitatea de a „studia cu atenţie planul de victorie” pe care Zelenski îl va prezenta în această săptămână în timpul deplasării sale în Statele Unite.
Potrivit presei, planul include garanţii de securitate; un program de asistenţă economică; angajamentul privind viitoarea aprovizionare cu armament, inclusiv cu rachete cu rază lungă de acţiune, şi presiuni diplomatice pentru ca Rusia să accepte să se aşeze la masa tratativelor şi să negocieze o soluţionare paşnică a conflictului.
Totodată, Zelenski a cerut în discursul său de la sesiunea plenară a Summitului Viitorului, desfăşurat la sediul ONU din New York, o participare semnificativă la reuniunea pe care o pregăteşte cu scopul de a creşte presiunea internaţională asupra Rusiei pentru ca această ţară să pună capăt războiului.

Deocamdată, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a dat asigurări că Rusia nu va participa la niciun summit de pace pentru Ucraina care se bazează pe formula propusă de preşedintele ucrainean.
Aceasta a menţionat însă că Rusia nu respinge „o soluţie politico-diplomatică a crizei” care să se bazeze pe condiţiile propuse la jumătatea lunii iunie de preşedintele rus.

Cu acel prilej, Putin a propus ca Kievul să-şi retragă trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) şi să renunţe la planurile sale de aderare la NATO, în schimbul unei încetări imediate a focului şi a începerii negocierilor de pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *