Marea Britanie a retras familiile personalului ambasadei sale din Israel, din cauza escaladării luptelor dintre Israel şi organizaţia şiită libaneză Hezbollah, şi a riscului unui conflict regional mai larg, potrivit Reuters.
Decizia survine după ce Israelul a trimis trupe în sudul Libanului, l-a ucis pe liderul Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, iar Iranul a atacat cu rachete Israelul.
‘Ca măsură de precauţie în urma escaladării situaţiei din regiune, membrii de familie ai personalului Ambasadei britanice au fost retraşi temporar’, scrie pe site-ul Foreign Office cu privire la recomandările de călătorie în Israel. ‘Membrii personalului nostru rămân’, adaugă ministerul britanic.
Rachete ale Hezbollah au lovit luni dimineaţă oraşul Haifa, al treilea cel mai mare din Israel, în timp ce Israelul pare decis să îşi extindă incursiunea terestră în Liban.
Londra îşi sfătuieşte cetăţenii să evite orice deplasări în zona din apropierea graniţei cu Fâşia Gaza şi ‘toate deplasările neesenţiale’ în alte zone din Israel şi din teritoriile palestiniene ocupate.
Cu toate acestea, cetăţenii britanici nu au primit recomandarea de a pleca din Israel, ci sunt informaţii doar că asistenţa consulară este ‘limitată drastic’.
‘Recunoaştem că aceasta este o situaţie în evoluţie rapidă care prezintă riscuri semnificative. Vă încurajăm puternic să verificaţi dacă dumneavoastră şi membrii de familie aveţi documentele necesare pentru a călători într-un termen scurt’, adaugă ministerul britanic.