Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 15 octombrie 2024, un mesaj în deschiderea „Climate Change Summit”, eveniment care se desfășoară la București. Mesajul a fost prezentat de către Alexandra-Maria Bocșe, Consilier de Stat – Departamentul Climă și Sustenabilitate.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
“Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Schimbările climatice reprezintă o provocare fără precedent și efectele lor depășesc granițele naționale. Fenomene meteorologice extreme au loc în lume, afectându-ne comunitățile și bunăstarea. În doar câteva luni, România s-a confruntat cu valuri de căldură, perioade de secetă prelungită și inundații extinse.
În acest context, este imperativ să lucrăm împreună atât la nivel național, cât și internațional, pentru a găsi soluții și a aborda schimbările climatice într-un mod eficient. Climate Change Summit, aflat acum la cea de-a treia ediție, sprijină procesul de căutare și identificare a soluțiilor cu optimism și hotărâre. Permiteți-mi să vă felicit pentru aceasta!
Summitul reunește o gamă largă de părți interesate printre care oficiali naționali și ai Uniunii Europene, societate civilă și lideri din mediul de afaceri, precum și tineri lideri din întreaga Europă. Doresc să vă mulțumesc tuturor, vorbitori de la acest eveniment și membri ai audienței, pentru munca depusă în domeniul schimbărilor climatice și pentru angajamentul de a rămâne implicați pe această temă.
Acest angajament este esențial pentru depășirea viitoarelor provocări. Trebuie să accelerăm ritmul acțiunilor noastre climatice. România a adoptat recent o nouă Strategie Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice, care ghidează răspunsul național și alocarea de resurse pentru a face națiunea noastră mai rezilientă la impactul negativ al schimbărilor climatice.
Doamnelor și domnilor,
Nu ar trebui să neglijăm atenuarea schimbărilor climatice și ar trebui să ne asigurăm că tranziția verde este echitabilă, incluzivă și nu lasă pe nimeni în urmă. Trebuie să implicăm și să sprijinim toate țările și toți cetățenii, în special pe cei mai expuși la degradarea mediului.
Prin Agenda Strategică 2024-2029 adoptată la Consiliul European din iunie, noi, liderii europeni, ne-am angajat să creăm un cadru stabil și un mediu de sprijin pentru producția europeană de tehnologii și produse net-zero. La nivel național, trebuie să ne îmbunătățim politica și sprijinul financiar pentru cercetarea, producția și utilizarea tehnologiilor verzi care ne pot ajuta să protejăm mediul, precum și să generăm creștere economică și locuri de muncă noi, de înaltă calitate.
Este din ce în ce mai clar că acțiunile privind clima și mediul trebuie să meargă mână în mână cu măsurile de creștere a competitivității. Fiecare sector – fie că este vorba de mediul de afaceri, mediul academic, ONG-uri sau instituții publice – este esențial pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Dragi prieteni ai acțiunii climatice,
Vreau să închei prin a vă ura o reuniune excelentă și mult succes în identificarea de soluții și asumarea de angajamente care să abordeze eficient schimbările climatice în România și la nivel internațional.
Trebuie să ne unim forțele și cunoștințele pentru a construi un viitor mai sigur, mai verde și mai plin de oportunități, pentru toți!
Vă mulțumesc!”, a transmis Klaus Iohannis.