Olaf Scholz respinge cererea lui Volodimir Zelenski privind aderarea Ucrainei la NATO

Actualitate

Cancelarul german Olaf Scholz a refuzat cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care reclamă, în cadrul planului său de victorie împotriva Rusiei, o invitaţie de acum pentru ţara sa de a adera la NATO, potrivit AFP.
„Este important să ne dăm seama că o ţară aflată în război nu poate absolut deloc să devină membră a NATO. Toată lumea ştie asta, nu există niciun dezacord pe acest subiect. Iar invitaţia este în mod normal legată destul de repede de aderarea la NATO”, a spus cancelarul german.

„Am descris o perspectivă de aderare a Ucrainei la termen, în cursul summiturilor Alianţei Nord-Atlantice la Vilnius anul trecut, apoi la Washington în această vară”, a reamintit Scholz, referindu-se la angajamentul de a invita Kievul atunci când aliaţii vor decide şi când condiţiile vor fi îndeplinite. „Dar cred că, dincolo de asta, momentan nu este nevoie de o nouă decizie”, a estimat el.

Săptămâna trecută, şeful statului ucrainean a prezentat în faţa UE şi NATO „planul său de victorie” destinat să pună ţara sa într-o poziţie de forţă în faţa Rusiei înaintea oricăror negocieri diplomatice. Acesta preconizează să i se adreseze de acum invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică, singura sa garanţie reală de securitate, potrivit preşedintelui ucrainean.

El solicită, de asemenea, ridicarea restricţiilor în utilizarea armelor pe care Occidentul le furnizează Ucrainei sau desfăşurarea pe teritoriul ucrainean a unor arme de descurajare nenucleare. Niciuna dintre cereri nu a primit încă sprijinul unanim din partea aliaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *