Autoritatea Electorală Permanentă aniversează 21 de ani de activitate, ocazie cu care marți, 29 octombrie 2024, Toni Greblă, Președintele Autorității Electorale Permanente a transmis următorul messaj:
“În ziua de 29 octombrie 2003, prin voinţa a peste 8.900.000 de alegători români, au fost consfinţite aspiraţiile privind alinierea ţării noastre la valorile şi principiile democraţiilor europene, materializate prin publicarea, în Monitorul Oficial, a Legii de revizuire a Constituţiei României.
„Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”, potrivit art. 2 alin. (1) din Constituţia României, republicată. În vederea împlinirii acestui deziderat, la art. 73 a fost introdusă dispoziţia privind reglementarea, prin lege organică, a sistemului electoral şi a organizării şi funcţionării Autorităţii Electorale Permanente.
Prin activitatea dedicată dezvoltării şi modernizării sistemului electoral, desfăşurată în cei 21 de ani de la înfiinţare, activitate caracterizată de determinare, consecvenţă, eficienţă, profesionalism şi responsabilitate, Autoritatea Electorală Permanentă a contribuit, în mod esenţial, la obţinerea, de către România, a statutului de democraţie consolidată.
Experienţa acumulată în cei 21 ani de activitate, însumând organizarea a 36 de procese electorale şi asigurarea bunei desfăşurări a acestora, îi conferă Autorităţii Electorale Permanente legitimitate, credibilitate şi statutul de instituţie matură, capabilă să se adapteze la evoluţiile societăţii şi la nevoile şi dorinţele legitime ale cetăţenilor pe care îi serveşte.
În anul electoral 2024, alegătorii trebuie să aibă încredere că sistemul electoral românesc este unul sigur, care oferă garanţii de securitate la toate nivelurile şi care conferă, din punct de vedere tehnic, condiţii de maximă corectitudine şi transparenţă, în acord cu exigenţele standardelor europene şi internaţionale în materie.
Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) a eliminat posibilitatea votului multiplu, iar implementarea soluţiei tehnice de blockchain în SIMPV şi în Sistemul informatic de centralizare a proceselor-verbale (SICPV) face imposibilă apariţia ingerinţelor de orice fel în fluxul de date.
Totodată, în ceea ce priveşte activitatea de finanţare a partidelor politice, încă de la preluarea mandatului de conducere a instituţiei, am exprimat foarte clar că voi lua toate măsurile necesare pentru a asigura echidistanţa faţă de formaţiunile politice şi exercitarea riguroasă a controlului finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii şi transparenţei.
Utilizarea corectă a instrumentelor pe care le avem la dispoziţie ca Autoritate cu atribuţii de control în sfera finanţării partidelor politice presupune şi asigurarea aplicării unitare a reglementărilor legale în activitatea de finanţare a formaţiunilor politice şi a campaniilor electorale. Ca atare, prin acţiunile de îndrumare şi prevenţie derulate de AEP, dintre care menţionez instruirile periodice, parteneriatul cu Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) şi ghidurile elaborate de Autoritate, ne propunem să prevenim abaterile de la prevederile legale şi să uniformizăm interpretarea şi aplicarea normelor din domeniul financiar-contabil.
Organizarea proceselor electorale în cele mai bune condiţii se poate realiza doar prin parteneriat, cooperare şi dialog instituţional coerent şi eficient. În acest sens, îmi exprim recunoştinţa pentru buna cooperare cu partenerii noştri din instituţiile cu atribuţii în organizarea alegerilor, precum Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), Institutul Naţional de Statistică (INS), Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi Poşta Română.
Totodată, adresez mulţumiri personalului AEP de la direcţiile judeţene şi din cadrul aparatului central, precum şi tuturor persoanelor care se implică direct în alegeri ca experţi electorali, operatori de calculator şi membri în birourile electorale.
Garantarea alegerilor libere, corecte şi transparente rămâne cheia activităţii Autorităţii Electorale Permanente, în timp ce exercitarea dreptului la vot rămâne cheia implicării şi participării directe a cetăţenilor la bunul mers al societăţii, ambele fiind esenţiale pentru parcursul democratic al României.
Ai încredere în alegerile tale!
La mulţi ani!”. Toni GREBLĂ,Preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente