Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat rapoartele de selecţie a investiţiilor care au fost depuse în perioada 1 – 31 ianuarie 2024, respectiv în a III-a etapă lunară a sesiunii de depunere a cererilor de finanţare aferente intervenţiilor DR-27 şi DR-28 din Planul Strategic 2023 – 2027. Conform celor două rapoarte, 59 de proiecte în valoare de 57,7 milioane de euro au fost selectate în vederea finanţării pentru înfiinţarea sau modernizarea infrastructurii rutiere agricole şi a celei de interes local.
Astfel, în urma finalizării procesului de evaluare a investiţiilor depuse în cea de-a treia etapă a sesiunii intervenţiei DR-27 (Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricole) şi după soluţionarea contestaţiilor primite, 19 proiecte de investiţii în drumuri agricole au fost selectate pentru a primi o finanţare totală în valoare de 18,5 milioane de euro.
De asemenea, conform Raportului de selecţie aferent celei de a III-a etape a sesiunii pentru DR-28 (Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spaţiul rural), au fost selectate 40 de proiecte pentru infrastructura rutieră din mediul rural care vor primi fonduri în valoare totală de 39,2 milioane de euro.
„În cadrul sesiunilor pentru finanţarea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii rutiere, fie de tip agricol prin intervenţia DR-27, fie de interes local prin intervenţia DR-28, am primit la AFIR 643 de propuneri de investiţii pentru care s-au solicitat 631,3 milioane de euro. Având o alocare totală de aproximativ 300 de milioane de euro, am fost nevoiţi să aplicăm o selecţie a proiectelor declarate eligibile în funcţie de criteriile menţionate în Ghidurile solicitantului. Astfel, au fost selectate pentru finanţare 306 proiecte depuse în etapele lunare I, II şi III ale sesiunii 01/2023, a căror valoare ajunge la 300 milioane de euro. Dintre acestea,
AFIR a contractat deja 239 de proiecte pentru care vom acorda o finanţare totală de peste 234 de milioane de euro” a precizat Directorul general al AFIR, Dan-Florin SCARLAT.
Proiectele de înfiinţare şi de modernizare a infrastructurii rutiere agricole şi de interes local s-au depus online pe www.afir.ro în cadrul sesiunii de depunere a cererilor de finanţare (sesiunea 01/2023) deschisă în trei etape lunare succesive, în intervalul 2 noiembrie 2023 – 6 ianuarie 2024 (fondurile alocate s-au epuizat înainte de termenul limită).
În cele trei etape lunare, AFIR a primit online 188 de cereri de finanţare în cadrul intervenţiei DR-27, cu o valoare ce depăşeşte 184 de milioane de euro, alocarea financiară fiind de 100 de milioane de euro. AFIR a încheiat deja 78 de contracte de finanţare pentru acest sector, în valoare de 76,6 milioane de euro.
Totodată, prin DR-28, s-au depus în sistemul informatic al Agenţiei în cadrul celor trei etape lunare 455 de proiecte însumând 447 milioane de euro, la un buget alocat de 201 milioane de euro. Până la acest moment, AFIR a semnat cu beneficiarii 161 de contracte de finanţare în valoare de 157,6 milioane de euro.
„Prin proiectele selectate pentru finanţare, AFIR va acorda fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea sau modernizarea a peste 1.300 km de infrastructură rutieră agricolă şi de interes local. Mai exact, vom avea 478 km de drumuri noi care vor deservi exploataţii agricole, precum şi 832 km de drumuri de interes local, respectiv străzi, drumuri vicinale şi drumuri comunale, care vor asigura un impact social şi economic semnificativ la nivelul comunităţilor din mediul rural”, a subliniat Dan-Florin SCARLAT, Directorul general al AFIR.
Reamintim că finanţarea acordată pentru construcţia, extinderea, modernizarea drumurilor agricole către ferme prin intervenţia DR-27, precum şi a reţelelor de drumuri de interes local prin intervenţia DR-28 este 100% nerambursabilă, iar valoarea maximă a unui proiect nu poate depăşi 1.000.000 de euro.
Rapoartele de Selecţie aferent etapei pentru care au fost finalizate contestaţiile, etapa III, perioada 01.01.2024 – 31.01.2024 din cadrul sesiunii 01/2023, aferente celor două linii de finanţare, DR-27 şi DR-28 din PS 2027, sunt disponibile spre consultare pe pagina Agenţiei, accesând următorul link www.afir.ro >> RAPOARTE >> Selectie.