India

India – partidul premierului Narendra Modi a câștigat un nou mandat

Externe

Partidul hindus Bharatiya Janata (BJP) condus de premierul Narendra Modi a câștigat pentru a doua oară alegerile parlamentare din India.

După voctorie, prim-ministrul indian Narendra Modi a promis să unifice ţara, partidul său urmând să-şi mărească majoritatea în parlament după o campanie în care s-a bazat pe politici în favoarea mediului de afaceri şi o poziţie fermă faţă de securitatea naţională.

Conform rezultatelor parţiale ale Comisiei Electorale din India, Alianţa Democrată Naţională condusă de partidul lui Modi – Bhratiya Janata (BJP) – a obţinut deja 345 de locuri dintre cele 542 disponibile în parlamentul indian.

„Împreună vom construi o Indie puternică. India câştigă din nou!”, a scris Modi pe Twitter.

În urma acestor rezultate, viitorul legislativ va fi dominat de naţionaliştii hinduşi, care ar putea chiar forma singuri majoritatea parlamentară de 272 de locuri, în timp ce Partidul Congresului, principala formaţiune de opoziţie, conducea doar în 50 de circumscripţii electorale.

Victoria lui Modia stârnit optimism pe piaţa financiară, investitorii aşteptându-se ca guvernul său să continue cu reformele economice. Modi va fi sub presiune pentru a crea locuri de muncă pentru zecile de milioane de tineri indieni care vor intra pe piaţa muncii în următorii ani.

„Principalele provocări sunt şomajul, venitul agricultorilor şi reînvigorarea sectorului bancar”, a declarat Madan Sabnavis, economistul şef de la Care Ratings în Mumbai.

Promisiunea sa de a uni ţara se va dovedi însă a fi una dificilă, campania BJP fiind una care a determinat comunitatea musulmană să îşi exprime temerile pentru că ar fi trataţi ca cetăţeni de mâna a doua.

Promisiunea lui Modi de a lua o atitudine dură faţă de mişcarea separatistă din Caşmirul musulman a contribuit de asemenea la tensiunile cu Pakistanul.

Membrii partidului său doresc acum ca Modi să aibă o poziţie mai dură privind securitatea naţională dar şi să construiască un templu controversat în locul în care o moschee a fost demolată de o mulţime hindusă în 1992.

„Vreau ca Modi să oprească terorismul din Caşmir şi să facă Pakistanul să plătească. Sunt încrezător de asemenea că Modi va construi şi templul în Ayodhya”, a afirmat Sehkhar Chalal, membru al BJP din New Delhi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *