Rusia nu va mai avea un loc în Comitetul Executiv al UEFA după alegerile din aprilie din organismul de conducere a fotbalului european, potrivit Associated Press.
De asemenea, norvegianca Lise Klaveness este singura care va concura pentru locul feminin din Comitetul Executiv, a anunțat luni UEFA.
Aleksandr Diukov, șeful executiv al al companiei ruse de petrol Gazprom Neft, nu s-a aflat pe lista candidaților publicată de UEFA pentru întâlnirea dedicată alegerilor din 3 aprilie care va avea loc în capitala Serbiei, Belgrad.
Diukov a fost ales pentru prima dată în Comitetul Executiv al UEFA în 2021 și a declarat într-un interviu în urmă cu doi ani că va încerca să obțină un nou mandat de patru ani. Absența sa de pe lista de candidați a fost neașteptată la trei săptămâni după ce a fost reales președinte al federației de fotbal a Rusiei, pe care o conduce din 2019.
UEFA a explicat că Diukov nu a aplicat pentru păstrarea locului său în Comitetul Executiv și nu a fost considerat eligibil. Toți candidații pentru comitetele executive ale UEFA și ale FIFA trebuie să treacă verificări obligatorii de către experții în management.
Diukov a continuat să ia parte la reuniunile UEFA și la jocuri în Europa în timp ce se afla pe o listă de sancțiuni a guvernului britanic și în timpul suspendării echipelor rusești din competițiile internaționale după începutul războiului din Ucraina în februarie 2022.
UEFA a scos compania de stat rusă de petrol Gazprom din calitatea de sponsor al Ligii Campionilor din cauza războiului și a mutat finala competiției din 2022 de pe stadionul Zenit din Sankt Petersburg.
Diukov a fost cel mai recent oficial rus din fotbal, în mare parte apropiat de clubul rus Zenit Sankt Petersburg, care a câștigat alegeri la UEFA și FIFA. Printre alți oficiali ruși care au făcut parte din organizațiile fotbalistice internaționale au mai fost Alexei Sorokin, șeful comitetului de organizare a Cupei Mondiale din 2018 și foștii miniștri al Sportului, Vitali Mutko și Serghei Fursenko.
Klaveness urmează să se alăture Comitetului Executiv al UEFA în aprilie, la doi ani de la pierderea alegerilor în care a concurat pentru un post obișnuit în Executiv.
Anul trecut, UEFA a decis să adauge un loc în plus pentru femei în Comitetul Executiv de 20 de locuri. Potrivit UEFA, Klaveness este singura candidată care la alegerile din 3 aprilie, alături de galeza Laura McAllister, care este vicepreședinte UEFA.
Cei 55 de membri ai federațiilor UEFA vor alege încă nouă membri în Comitetul Executiv la Belgrad. Noii candidați sunt Andrii Șevcenko, fost mare jucător al lui AC Milan și președintele Federației ucrainene de fotbal, și Pedro Proenca din Portugalia, care a fost arbitrul finalelor din 2012 la Campionatul European și Liga Campionilor. Șevcenko se numără printre cei cinci candidați care concurează pentru cele două mandate de doi ani în Comitetul Executiv al UEFA, iar Proenca se numără printre cei 11 care se luptă pentru un mandat complet de patru ani.
De asemenea, la 3 aprilie, membrii federațiilor vor confirma cei cinci candidați pentru cele cinci locuri ale Consiliului FIFA pentru următorii patru ani. Printre aceștia se numără prima președintă a Federației belgiene de fotbal Pascal van Damme pe locul rezervat femeilor.