Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 07.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a domnului Nicușor Daniel Dan pentru funcția de Președinte al României.
Odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză și semnul electoral pe care domnul Nicușor Daniel Dan dorește să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidențiale.
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) și art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să analizeze și să se pronunțe cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii și a semnului electoral.
Decizia BEC privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii și a semnului electoral va fi adusă la cunoștința publicului conform prevederilor legale.
PREȘEDINTE, Judecător Cristinel GROSU
Comunicat de presă – Biroul Electoral Central