Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României, în scrutinul organizat duminică, 18 mai 2025.
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a devenit președinte, după ce a fost votat de 6.168.642 milioane de români.
Potrivit datelor oficiale de pe site-ul AEP, numărul total de voturi a fost de 11.507.695, dintre care 53,6% au fost către Nicușor Dan.
George Simion, liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a obținut 46,41% din voturi, respectiv 5.339.053 milioane de voturi. Direfența dintre cei doi candidați fiind de 829.589 de voturi.
Nicușor Dan este și primul lider al României care obține funcția supremă în stat din postura de candidat independent. Imediat după apariția primelor rezultate exit-poll, Nicușor Dan a declarat:
„Alegerile nu sunt despre politicieni, în alegerile de azi a câştigat o comunitate de români care vrea o schimbare profundă a României. O comunitate care vrea funcţionalizarea instituţiilor statului. O comunitate care vrea reducerea corupţiei. O comunitate care vrea un mediu economic prosper pentru români. O comunitate care vrea o societate a dialogului şi nu o societate a urii. Vreau să mulțumesc zecilor de mii de români care au făcut campanie pentru o idee în aceste săptămâni. Au dovedit o forță a societății românești impresionantă, mult peste nivelul dezbaterii din țara asta” a transmis Nicușor Dan.
Mai târziu, după terminarea numarătorii oficiale a voturilor și după datele transmise pe site-ul Autorității Electorale Permanente, Nicușor Dan a venit cu declarații noi:
„România începe de mâine o nouă etapă și are nevoie de fiecare dintre voi. Ce ați făcut voi ca societate a fost extraordinar. V-ați confruntat cu valuri de ură și ați avut curajul să mergeți înainte. E victoria voastră. România începe de mâine, o nouă etapă și are nevoie de fiecare dintre dumneavoastră. De specialiști care să se implice în politici publice, are nevoie de oameni în societatea civilă, are nevoie de oameni noi în politică. România va avea un nou președinte, dar președintele ăsta, în echilibru de putere cu celelalte puteri ale statului, va avea în continuare de sprijinul vostru, al societății. Un mesaj pentru cei care au pierdut: întregul nostru respect pentru cei care au avut o alături opțiune azi. Avem de construit o Românie împreună, cu românii din România, cu românii din diaspora, din Basarabia și din celelalte teritorii din jurul României. Să continuăm să credem în România și de mâine, la muncă”, a mai declarat Nicușor Dan.
De cealaltă aparte, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a postat pe Facebook un mesaj video prin care și-a recunoscut oficial înfrângerea. „Aș vrea să-l felicit pe contracandidatul meu, Nicușor Dan, a câștigat alegerile. A fost voința poporului român”, a spus George Simion.
„Aş vrea să-l felicit pe contracandidatul meu, Nicuşor Dan, câştigat alegerile, a fost voinţa poporului român. Vreau să mulţumesc celor peste 5 milioane de români care şi-au pus încrederea în mine. Nu îi voi dezamăgi, nu există un lucru mai de preţ pentru mine decât încrederea lor. Este timpul să continuăm lupta noastră pentru dreptate, pentru adevăr, pentru familia naturală, pentru credinţa creştină, și pentru libertate. Vom fi în continuare o parte importantă şi semnificativă a societăţii româneşti. Vă rog pe fiecare dintre voi să nu abandonăm. Mergem până la capăt, chiar dacă este greu să simţim acest gust amar al înfrângerii. România şi poporul român trebuie să fie pe primul loc. Vă mulţumesc!”, a transmis George Simion.