Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că este important ca ţările din Orientul Mijlociu să se alăture Acordurilor Abraham, care vizează normalizarea relaţiilor diplomatice cu Israelul, spunând că acest lucru va asigura pacea în regiune, potrivit Reuters.
„Acum, că arsenalul nuclear Ťcreatť de Iran a fost complet DISTRUS, este foarte important pentru mine ca toate ţările din Orientul Mijlociu să se alăture Acordurilor Abraham”, a scris Trump într-o postare pe reţelele de socializare.
În cadrul Acordurilor Abraham, semnate în timpul primului mandat al lui Trump, patru ţări cu majoritate musulmană – Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Maroc şi Sudan – au convenit să-şi normalizeze relaţiile diplomatice cu Israelul, după medierea SUA.
Eforturile de extindere a acordurilor au fost complicate însă de numărul tot mai mare de morţi şi de foametea din Gaza.
Războiul din Gaza, în care autorităţile locale afirmă că au murit peste 60.000 de oameni, a provocat furie la nivel mondial. Canada, Franţa şi Regatul Unit au anunţat în ultimele zile planuri de a recunoaşte un stat palestinian independent.
Administraţia Trump discută activ cu Azerbaidjanul posibilitatea de a atrage această naţiune, precum şi unii aliaţi din Asia Centrală în Acordurile Abraham, în speranţa de a aprofunda legăturile existente ale acestora cu Israelul, potrivit a cinci surse care au informaţii despre acest subiect.