Compania Lemon Interior Design anunță lansarea diviziei office, care are ca focus soluțiile complete de proiectare, design și implementare pentru configurarea spațiilor de birouri, într-un mod personalizat.
Cu un portofoliu premium pe zona amenajărilor rezidențiale, cu o viziune inovatoare în designul contemporan de interior, Lemon Interior Design și-a pus amprenta pe unele dintre cele mai spectaculoase amenajări de interioare din Capitală. Extinderea companiei și în zona proiectelor office, printr-o ofertă de concepte integrate de design ce se adresează atât dezvoltatorilor, cât și chiriașilor, vine ca o consecință firească a nevoii tot mai accentuate de spații de lucru prietenoase și moderne, precizează compania într-un comunicat de presă.
„Avem deja în desfășurare mai multe proiecte de amenajare a unor spații de birouri, unul dintre acestea fiind One North Gate. Nu este însă vorba despre amenajări standard, cu care suntem obișnuiți atunci când vine vorba de birouri, ci de spații-concept, de o nouă abordare, în care biroul își transcende funcționalitatea tipică și devine un spațiu cu personalitate, în care designul, elementele cu impact vizual și normele estetice se împletesc cu rigorile specifice unui mediu de lucru. Cererea tot mai mare pentru astfel de amenajări, venită din partea clienților noștri din rezidențial ne-a făcut să ne dorim să acoperim și această zonă”, a declarat Cristina Căpitanu, co-fondator Lemon Interior Design.
„Wellbeing-ul devine o componentă principală în proiectarea zonelor de lucru. Confortul, detaliile estetice, integrarea elementelor naturale sunt o necesitate pentru un spațiu de lucru viu, sănătos și, evident, mai productiv. A amenaja un spațiu de birouri înseamnă a găsi un numitor comun între nevoile unei comunități, respectarea unor norme legale, funcționalitate, reguli de ergonomie și, nu în ultimul rând, design. Acest lucru face din amenajarea spațiilor de birouri un proces mai complex, dar în același timp este o continuare firească a activității noastre în domeniul designului interior rezidențial”, spune Elena Oancea, co-fondator Lemon Interior Design.
Printre cele mai cunoscute și spectaculoase proiecte pe care le-a gândit și implementat compania se numără lobby-urile unor clădiri iconice din București, precum One Herăstrău Park sau One Charles de Gaulle, dar și o serie de apartamente și penthouse-uri realizate la standarde internaționale.
Lemon Interior Design este câștigătorul premiului internațional pentru „Cel mai bun design pentru un spațiu de locuit în România în 2014”, acordat la Gala Premiilor de Design ELLE, Design Visionary 2015 acordat la Gala Premiilor CasaLux și a fost premiat doi ani la rând în cadrul Premiilor Forbes Life 2018 și 2019.
Cristina Căpitanu și Elena Oancea apar în topul celor mai influente femei de afaceri realizat de revista Forbes.