Transylvania Open WTA 250 revine în 2026 cu o ediție puternică și aduce la Cluj jucătoare de top mondial, inclusiv o fostă câștigătoare a trofeului de la Cluj, anunță organizatorii într-un comunicat.
Sorana Cîrstea, aflată într-o perioadă bună a carierei, cu o revenire în top 50 mondial și o nominalizare la ”Comeback of the Year” revine la Cluj-Napoca pentru o nouă participare, după ce a declarat că s-a simțit excelent în fața publicului din BTarena. Anastasia Potapova, câștigătoarea trofeului Transylvania Open în 2025 revine și ea pe terenul din Cluj pentru a-și apăra titlul.
O prezență aparte va fi cea a Emmei Răducanu, campioană de Grand Slam, care va evolua pentru a doua oară la Transylvania Open. Cu origini românești, Emma se bucură de o susținere aparte din partea publicului din țară. Tabloul principal va include și alte jucătoare românce, precum Jaqueline Cristian, Ana Bogdan și Gabriela Ruse, toate aflate într-un parcurs ascendent. Jaqueline Cristian a încheiat anul trecut pe cel mai bun loc al carierei, 39 WTA, în timp ce Gabriela Ruse a revenit în top 100, pe locul 83, după ce a câștigat turneul de la Trnava.
Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open powered by Kaufland România: ”Aducem din nou la Cluj-Napoca un turneu de tenis de top, cu un tablou principal puternic, care reunește jucătoare de clasă mondială și multe sportive românce ce merită din plin susținerea publicului. Revenirea Emmei Raducanu după cinci ani ne bucură în mod special, mai ales știind cât de iubită este în România. Ne onorează faptul că suntem un turneu la care jucătoarele aleg să revină an de an – pentru atmosferă, pentru condițiile excelente și pentru publicul extraordinar din BTarena. În acest an, am investit și mai mult în experiențele din afara terenului, pentru ca turneul să fie o experiență completă atât pentru public, cât și pentru jucătoare.”
Cea de-a șasea ediție a Transylvania Open WTA 250 va avea loc în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2026, în BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se vor disputa, ca de obicei, indoor, pe două terenuri de suprafață hard. 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu vor juca pentru marele trofeu. Valoarea totală a premiilor turneului de la Cluj-Napoca este de 283 347 de dolari.
Program și detalii competiționale
Timp de opt zile, BTarena din Cluj-Napoca va găzdui 58 de meciuri de tenis feminin, desfășurate pe două terenuri complet separate – Terenul Central și Terenul 2. Spre deosebire de edițiile anterioare, când competiția se desfășura pe parcursul a nouă zile, ediția din 2026 va avea opt zile de joc. Astfel, în cea de-a doua zi de turneu, duminică, 1 februarie, spectatorii vor putea urmări nu doar meciurile din calificări, ci și cinci partide de pe tabloul principal: trei de simplu și două de dublu.
Tabloul principal al turneului Transylvania Open WTA 250 este următorul:
1. Emma Răducanu (Ex) (locul 29 WTA, Marea Britanie)
2. Jaqueline Cristian (locul 38 WTA, România)
3. Sorana Cîrstea (locul 41 WTA, România)
4. Anastasia Potapova (locul 55 WTA, Austria)
5. Xinyu Wang (locul 57 WTA, China)
6. Olga Danilovic (locul 67 WTA, Serbia)
7. Donna Vekic (locul 69 WTA, Croaţia)
8. Antonia Ruzic (locul 70 WTA, Croaţia)
9. Anna Bondar (locul 73 WTA, Ungaria)
10. Varvara Gracheva (locul 75 WTA, Franţa)
11. Camila Osorio (locul 76, Columbia)
12. Elisabetta Cocciaretto (locul 81 WTA, Italia)
13. Petra Marcinko (locul 82 WTA, Croaţia)
14. Ella Seidel (locul 84 WTA, Germania)
15. Elena-Gabriela Ruse (locul 85, România)
16. Sara Sorribes Tormo (locul 85 WTA, Spania)
17. Oleksandra Olinikova (locul 90 WTA, Ucraina)
18. Kamilla Rahimova (locul 91 WTA, Uzbekistan)
19. Kaja Juvan (locul 99 WTA, Slovenia)
20. Veronika Erjavec (locul 103 WTA, Slovenia)
21. Anastasia Zaharova (locul 104 WTA, Rusia)
22. Lucia Bronzetti (locul 105 WTA, Italia)
23. Mayar Sherif (locul 107 WTA, Egipt)

