Premierul Ilie Bolojan – mesaj de Ziua Culturii Naționale

Politica

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi, un mesaj de Ziua Culturii Naționale, în care subliniază importanța patrimoniului cultural și a operei lui Mihai Eminescu în formarea identității românești și atrage atenția asupra nevoii de inițiative culturale bine gestionate, cu impact în educație, comunități și spațiul public.
“Ziua Culturii Naționale ne reamintește importanța patrimoniului cultural și a operei lui Mihai Eminescu în formarea identității românești.

România are nevoie de inițiative culturale bine gestionate, cu impact în educație, comunități și spațiul public, care să contribuie la o prezență culturală coerentă și la creșterea respectului de care țara noastră se bucură în lume.
Guvernul are responsabilitatea de a susține educația și cultura, iar cei care activează în acest domeniu au rolul de a valorifica aceste oportunități prin competență și rezultate vizibile pentru societate.

Le mulțumesc tuturor celor care contribuie la viața culturală a României și îi încurajez să continue să construiască, prin munca lor, un spațiu cultural accesibil și conectat la realitățile de astăzi.”,a transmis Ilie Bolojan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *