Drepturile pasagerilor în condițiile deteriorării situației de securitate din Orientul Mijlociu

Actualitate

În contextul deteriorării situației de securitate din Orientul Mijlociu și al restricțiilor de spațiu aerian impuse de autoritățile competente, unele zboruri către și dinspre regiune au fost anulate din motive ce țin de siguranța operațiunilor aeriene, informează Ministerul Transporturilor într-un comunicat.

Aceste situații constituie circumstanțe extraordinare în sensul Regulamentul (EC) nr. 261/2004.
Regulamentul se aplică pasagerilor în următoarele situații:
tuturor zborurilor care pleacă de pe un aeroport situat într-un stat membru al Uniunii Europene, indiferent de compania aeriană care operează zborul;
zborurilor care sosesc în Uniunea Europeană dintr-o țară terță, atunci când acestea sunt operate de un transportator aerian din UE.
Regulamentul nu se aplică zborurilor care pleacă din afara Uniunii Europene și sunt operate de transportatori din afara UE.

Compensații financiare
În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulament, transportatorii aerieni nu sunt obligați să acorde compensații financiare atunci când anulările sunt cauzate de circumstanțe extraordinare, precum conflictele armate, riscurile grave de securitate sau închiderea spațiului aerian.

Drepturile pasagerilor
Rambursare sau redirecționare (Art. 8)
Pasagerii pot opta pentru:
rambursarea integrală a biletului în termen de 7 zile;
redirecționarea către destinația finală la prima oportunitate disponibilă;
rerutarea la o dată ulterioară convenabilă.
Dreptul la asistență (Art. 9)
În cazul în care pasagerii trebuie să aștepte rerutarea, transportatorii au obligația de a oferi:
mese și băuturi;
cazare, dacă este necesară;
transport între aeroport și locul de cazare;
posibilitatea efectuării de comunicări gratuite.
Informarea pasagerilor (Art. 14)
Transportatorii trebuie să informeze pasagerii cu privire la drepturile lor și la opțiunile disponibile.
Ce trebuie să facă pasagerii
să verifice statusul zborului înainte de deplasarea la aeroport;
să urmărească notificările transmise de compania aeriană;
să contacteze transportatorul pentru rerutare sau rambursare;
să solicite asistență dacă timpul de așteptare impune acest lucru;
să păstreze documentele justificative și chitanțele pentru eventuale cheltuieli.

Siguranța pasagerilor și a echipajelor reprezintă prioritatea principală în aceste situații excepționale. Autoritățile competente monitorizează permanent evoluția situației și vor informa publicul cu privire la eventuale evoluții relevante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *