burse europene

Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori titluri de stat Fidelis – de aproape 1,2 miliarde lei

Social

Titlurile de stat Fidelis emise în martie au debutat joi, 19 martie, la tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB). Următoarea ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis este estimată să înceapă în prima decadă a lunii aprilie. Prin intermediul celor 34 oferte derulate începând cu august 2020, Ministerul Finanțelor a atras de la populație peste 66 miliarde lei (13,3 miliarde euro), potrivit unui comunicat al Bursei de Valori București (BVB.

Ministerul Finanțelor (MF) a atras, în martie, 534 milioane lei și, respectiv, 126 milioane euro (valori însumând 1,17 miliarde lei – 231 milioane euro), prin a treia ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori București (BVB). Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis s-a derulat în perioada 6 – 13 martie și a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille și UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) și Banca Transilvania, Libra Internet Bank (Grup de distribuție).

În cadrul acestei oferte, românii au plasat aproape 14.700 de ordine de subscriere, atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro.

Veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital nu sunt impozabile. În emisiunea de titluri de stat Fidelis au putut investi persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.

Dacă au fost subscrise printr-o bancă sau societate de brokeraj, fără a semna un contract de prestări servicii de investiții financiare, titlurile de stat sunt înregistrate în evidențele Depozitarului Central în numele deținătorului. În cazul în care titlurile de stat au fost cumpărate în baza unui contract de prestări servicii de investiții financiare, printr-o bancă sau societate de brokeraj autorizată să tranzacționeze la Bursa de Valori București, titlurile de stat sunt în contul de tranzacționare al deținătorului. Titlurile de stat pot fi păstrate până la maturitate sau deținătorii le pot vinde sau pot să cumpere și altele în orice ședință de tranzacționare la BVB, printr-unul dintre intermediarii autorizați (bancă sau societate de brokeraj) să tranzacționeze la BVB.

Tranzacțiile la BVB au loc între cumpărători și vânzători prin intermediul platformei de tranzacționare. Pentru a putea cumpăra sau vinde, investitorii trebuie să aibă un cont de tranzacționare la o bancă sau societate de brokeraj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *