Cea de-a 24-a ediție a turneului ATP 250 Țiriac Open, prezentat de UniCredit Bank, se va desfășura la București între 30 martie și 5 aprilie 2026. Competiția, cu premii totale de 612.620 de euro, va avea loc la Centrul Național de Tenis Simona Halep, situat pe Bulevardul Pierre de Coubertin nr. 11, informează organizatorii într-un comunicat.
Întrecerea de elită, deja consacrată și așteptată de fani și jucători, își reafirmă statutul de eveniment de referință al tenisului profesionist, reconfirmând poziția Bucureștiului pe harta marilor turnee ATP.
Ediția din 2026 reunește jucători care și-au legat deja performanțele de turneul din România. Italianul Flavio Cobolli, învingător entitre la Țiriac Open și deținător a trei titluri ATP, revine din postura de favorit și actual număr 15 mondial. Alți jucători emblematici care vor completa spectacolul sportului alb in acest an sunt Márton Fucsovics (Ungaria), câștigător la București în 2024, Mariano Navone (Argentina), finalist în 2024, și Sebastián Báez (Argentina), finalist în 2025.
„Acest turneu este, an de an, un punct de referință pentru tenisul internațional. Bucureștiul merită un turneu puternic, iar România merită să fie prezentă constant în calendarul ATP. Și în acest an am adus jucători de top, vom vedea meciuri de înaltă clasă și mă bucur să văd că totul se desfășoară la cele mai înalte standarde internaționale. Am construit un eveniment respectat în circuit, așteptat de fani și de jucători.”, a declarat Ion Țiriac.
Competiția aduce în fața publicului un tablou principal de 28 de jucători la simplu și 16 echipe la dublu, meciurile urmând a se disputa pe zgură, cu sistem Hawk-Eye Electronic Line Calling și mingi oficiale Dunlop ATP – Clay, conform standardelor ATP.
Pe lista participanților confirmați pentru ediția din 2026 se regăsesc, alături de campionii și finaliștii ultimelor ediții, jucători importanți ai circuitului ATP, printre care Miomir Kecmanovic (Serbia), constant în Top 100, Adrian Mannarino (Franța), cu experiență remarcabilă pe circuit, și Arthur Rinderknech (Franța), cunoscut pentru stilul său ofensiv și serviciul puternic.
„Cea mai importantă competiție sportivă organizată în România la nivel de seniori, Țiriac Open confirmă, an de an, rolul esențial pe care îl are în dezvoltarea și vizibilitatea tenisului românesc. Ne bucurăm că vom avea din nou jucători de top la București și că reușim să ducem mai departe o tradiție valoroasă, ridicând constant standardele de organizare și experiență pentru sportivi și spectatori.”, a adăugat George Cosac, Președintele Federației Române de Tenis.

