Ilie Bolojan l-a felicitat pe Péter Magyar după alegerile din Ungaria

Politica

Discuții România–Ungaria despre cooperare economică și proiecte energetice

Prim-ministrul România, Ilie Bolojan, a avut miercuri, 15 aprilie a.c., o convorbire telefonică cu Péter Magyar, premierul ales al Ungaria, pe care l-a felicitat pentru victoria obținută la alegerile parlamentare.
Mesajul de felicitare a fost transmis atât în nume personal, cât și în numele Guvernului României.

Relațiile bilaterale, în prim-plan
Potrivit comunicatului oficial, cei doi lideri au discutat despre stadiul actual și perspectivele de dezvoltare ale relațiilor dintre cele două țări.

A fost subliniat interesul comun pentru:
-consolidarea cooperării economice
-dezvoltarea proiectelor de interconectare în domeniul energiei

Rolul comunității maghiare din România
În cadrul discuției, premierul Ilie Bolojan a evidențiat și rolul important al comunității maghiare din România în întărirea relațiilor bilaterale dintre București și Budapesta.

Invitație oficială la București
La finalul convorbirii, șeful Guvernului român i-a urat succes lui Péter Magyar în exercitarea mandatului și i-a adresat invitația de a efectua o vizită oficială la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *