Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat, marți într-o postare pe pagina oficială de Facebook, că Parlamentul a aprobat un pachet important de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR și a mulțumit parlamentarilor pentru vot.
“Astăzi, Parlamentul a aprobat un pachet important de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR.
Legile adoptate vizează digitalizarea și eficientizarea activității în cercetare, modernizarea legislației din domeniul apelor, măsuri pentru o mai bună administrare a terenurilor agricole ale statului, dar și accelerarea investițiilor publice, în special în domeniul construcțiilor.
Înainte de vot, fiecare minister și-a pregătit proiectele de lege din domeniile educației și cercetării, mediului și agriculturii.
Aceste proiecte au fost discutate cu reprezentanții Comisiei Europene, care au confirmat că prevederile respectă angajamentele asumate de România.
Prin adoptarea acestor legi, evităm penalizări financiare de peste 2,7 miliarde de euro și ne asigurăm că România nu pierde fonduri europene importante.
De asemenea, noile măsuri vor reduce blocajele administrative și vor permite implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții aflate în derulare.
Mulțumesc tuturor parlamentarilor care au susținut aceste proiecte.
Prioritatea noastră este să nu pierdem bani europeni și să finalizăm investițiile de care România are nevoie.”, a scris Ilie Bolojan.

