Ministrul spaniol al Sportului, Milagros Tolon, a respins speculaţiile conform cărora Marocul ar putea găzdui finala Cupei Mondiale din 2030 şi a insistat că meciul trebuie să se joace în Spania, potrivit dpa.
Spania, Maroc şi Portugalia vor găzdui împreună ediţia din 2030 a Cupei Mondiale din 2030, care va marca centenarul competiţiei organizate de FIFA, primele meciuri urmând să se dispute în America de Sud, continentul care a găzduit ediţia inaugurală, în 1930, la care a participat şi selecţionata României.
Spania își dorește finala Cupei Mondiale din 2030
„Vom continua să lucrăm la acest lucru pentru că ne dorim – şi aşa trebuie să fie – ca finala Cupei Mondiale să aibă loc în Spania. Sunt convinsă că FIFA va alege Spania pentru a găzdui finala”, a declarat Tolon joi la postul de radio Cadena Ser.
Publicaţia britanică The Times a relatat că preşedintele forului de conducere FIFA, Gianni Infantino, a promis Marocului finala dacă această ţară va susţinere realegerea sa în martie 2027.
FIFA respinge informațiile privind o eventuală promisiune
FIFA a negat rapid informaţia, spunând că Infantino nu a făcut nicio astfel de promisiune şi că o decizie privind locul de disputare a finalei va fi luată la momentul potrivit.
Tolon a subliniat că Spania are importanţă ca şi campioană mondială en titre la masculin şi feminin, având totodată multă experienţă în găzduirea de evenimente sportive majore. De asemenea, ţara sa oferă o infrastructură bună şi un mediu sigur. Spania a mai găzduit Cupa Mondială de fotbal în 1982.
Bernabeu sau Camp Nou, posibile arene pentru finalăMinistrul spaniol a precizat că finala CM 2030 ar putea avea loc pe stadionul Bernabeu din Madrid sau pe Camp Nou din Barcelona, două arene modernizate în ultimii ani.
Marocul construieşte un nou stadion cu o capacitate uriaşă, de 115.000 de locuri, la Casablanca.

