Turneul Wimbledon 2019 s-a încheiat, duminică seara, cu Dineul Campionilor sau Balul Campionilor, o petrecere de gală la care participă toți câștigătorii competiției.
Cei doi campioni, Simona Halep și Novak Djokovic au pozat împreună cu trofeele pentru albumul oficial al turneului.
La Dineul Campionilor, Simona Halep a dansat cu Novak Djokovic, conform tradiției. Cei doi s-au fotografiat împreună, alături de trofee, iar Djokovic a ținut un mic discurs înainte: ”Este extraordinar să știu că țări atât de mici precum România și Serbia se descurcă atât de bine pe scena cea mai mare a lumii”.
Simona Halep a câștigat turneul feminin după ce a învins-o în finală pe americanca Serena Williams, cu scorul de , 6-2 – 6-2.
Simona a urcat astfel de pe locul 7 pe locul 4 în clasamentul WTA, la o diferență destul de mică de locul 3 al podiumului ocupat de Karolina Pliskova.
Simona este prima tenismenă din România care reuşeşte să cucerească titlul pe iarba londoneză. Acesta este cel de-al doilea titlu de Grand Slam din cariera Simonei, după cel câştigat în 2018 la Roland Garros.
Novak Djokovic este câștigătorul turneului Wimbledon 2019 la simplu băieți, după ce l-a învins duminică pe elvețianul Roger Federer, scor 7-6(5), 1-6, 7-6(4), 4-6, 12-12(3).
Pentru Djokovic este a cincea oară când ține în mâini trofeul de la Wimbledon.
Sârbul a mai câştigat turneul de la Wimbledon în 2011, 2014, 2015 şi 2018.
În urma acestui succes, Djokovic a ajuns la 16 trofee la turneele de Mare Şlem.
Ambii campioni au primit câte un cec în valoare de 2,6 milioane de euro, dar vor trebui să plătească un impozit consistent, astfel că în cele din urmă în conturi le vor intra în realitate 1,4 milioane de euro.