Naționala

Preliminarii EURO 2020 – România egalată de Norvegia pe finalul meciului

Sport

Naționala de fotbal a României a terminat la egalitate marți seară cu Norvegia, scor 1-1, în lupta pentru calificarea la Campionatul European din 2020, sub privirile a aproape 30 de mii de copii prezenți pe Național Arena.

Deși prima repriză a fost dominată de norvegieni, ei şi-au creat doar o singură mare ocazie de gol, prin Odegaard.

În repriza a doua România a beneficiat de un penalty acordat în minutul 51, executat de George Pușcaș, care a ratat deschiderea scorului.
România a reușit să marcheze în minutul 62, când Mitriță printr-o acțiune pe cont propriu a deschis scorul.

Norvegienii au eglat pe finalul meciului, în prelungiri, când Sorloth a marcat cu o lovitură de cap.

Clasamentul grupei F arată astfel: 1. Spania 20 puncte, 2. Suedia 15 puncte, 3. Romania 14 puncte, 4. Norvegia 11 puncte, 5. Feroe 3 puncte, 6. Malta 3 puncte.

În celalalt meci al grupei, Spania a remizat cu Suedia, scor 1-1.
Echipele de start:

România: Tătăruşanu – Benzar, Rus, Nedelcearu, Bancu – Anton, Marin – Deac, Stanciu, Mitriţă – Puşcaş

Norvegia: Jarstein – Elabdellaoui, Hovland, Ajer, Aleesami – Johansen, Berge, Henriksen, Selnaes – King, Odegaard

România va mai întâlni Suedia pe15 noiembrie și Spania pe 18 noiembrie, în ultimele două partide din grupă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *