Ziua Internațională a Drepturilor Omului este marcată în fiecare an la 10 decembrie, dată la care Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului. Disponibil în peste 500 de limbi, documentul este cel mai tradus din întreaga lume.
Instituirea oficiala a Zilei Drepturilor Omului, a avut loc pe 4 decembrie 1950, când Adunarea Generala a ONU a declarat o rezolutie prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizatii interesate să sarbatorească ziua așa cum consideră că este potrivit.
Anul acesta tema este „Tineretul apară drepturile omului” („Youth Standing Up for Human”). Prin această temă se intenționează celebrarea potențialului tineretului ca agent constructiv al schimbării, amplificarea vocilor și angajarea unei game largi de public în promovarea și protejarea drepturilor, potrivit un.org. Campania este derulată pentru a încuraja și demonstra modul în care tineretul poate apăra drepturile omului și combate rasismul, discursul urii, hărțuirea, discriminarea, efectele schimbărilor climatice etc.
Ziua de 10 decembrie este marcată în mod normal atât prin conferințe și reuniuni politice la nivel înalt, cât și prin evenimente culturale care au această temă.