Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, cu 252 de voturi „pentru”.
Astfel, prin prezentul proiect de lege se propune modificarea articolul 13 din legea 407/2006, deoarece „pagubele produse de animale nu se delimitează numai la culturi agricole, silvice şi la animale domestice, ci şi la accidente auto, omucideri sau vătămări corporale produse de urşi”.
Proiectul adoptat de Cameră modifică şi definiţia vânătorii:
„Vânătoare este acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate, însă nu constituie acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora, precum şi îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora ori imobilizarea animalelor a căror viaţă ori integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane realizate cu orice mijloace legale de protecţie şi imobilizare, de către personalul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, se arată în proiectul de lege.
Pentru facilitarea procesului de despăgubire, „se impune ca pagubele cauzate de exemplare din specia de faună de interes cinegetic să fie compensate direct şi în cel mai scurt timp de către autoritatea publică deconcentrată pentru silvicultură, care prin organele sale teritoriale poate să acţioneze prompt”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. De asemenea, în cazul unui accident de circulaţie cu un specimen din fauna cinegetică , pagubele rezultate sunt suportate de administratorul drumului dacă nu sunt montate indicatoare inscripţionate cu avertizarea „atenţie animale”.
La articolul 13, din legea 407/2006, se adaugă un nou alineat care prevede că se pot da despăgubiri şi daune morale pentru persoanele care sunt victima unui atac din partea animalelor, în caz de rănire sau deces.
Legea în vigoare prevede că despăgubirile pot fi acordate doar de către conducătorii structurilor teritoriale ale Ministerului Apelor şi Pădurilor, iar potrivit expunerii de motive, documentele necesare despăgubirii în caz de daune ajung greu la gărzile forestirere ale Ministerului Apelor şi Pădurilor şi de multe ori incomplete, fiind imposibilă despăgubirea.
Proiectul de lege urmează să fie trimis preşedintelui României spre promulgare.