Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea îl invită pe ministrul Mediului, Costel Alexe la o întâlnire pe tema combaterii poluării, printr-o scrisoare deschisă postată pe contul său de facebook. Scrisoare deschisă vine după ce, marți seara Costel Alexe a scris pe Facebook că Firea ar trebui să se mute în Capitală, pentru a vedea că bucureștenii „pur și simplu inhalează otravă”.
“Stimate domnule ministru,
Ați lansat în ultimele zile o serie de acuzații publice referitoare la faptul că autoritățile locale din Capitală nu ar făcut „nimic” în ultimii trei ani, în ceea ce privește îmbunătățirea calității aerului și combaterea poluării. Consider că sunteți dezinformat și de aceea doresc să vă pun la dispoziție documentele și argumentele care stau la baza activității Primăriei Capitalei în acest domeniu.
Vă reamintim că Municipiul București ocupă locul 4 în topul celor mai poluate orașe din România, după Iași, Cluj, Brașov. Nu v-am văzut preocupat de acțiunile autorităților locale din primele 3 municipii ca grad de poluare din Romania. Ați sărit direct la locul patru, cu interesul Dvs.
Poate nu știți că în Capitala trăiesc, lucrează și studiază 4 milioane de locuitori iar Bucureștiul este tranzitat zilnic de un milion și jumătate de autoturisme, câteva sute de mii din alte județe ale țării.
Totodată, am dori să aflam care sunt legile, reglementările și măsurile pe care le veți intreprinde, la nivel național, pentru a combate poluarea, in marile orașe, având în vedere faptul că aveți o responsabilitate nu doar în a sesiza anumite probleme, ci și a le rezolva concret, deoarece „Ministerul Mediului realizează politica la nivel naţional în domeniile protecţiei mediului înconjurător, economiei verzi, biodiversităţii, ariilor naturale protejate, schimbărilor climatice cu privire la toate sectoarele şi subsectoarele pe care le administrează, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a acestor activităţi în cadrul politicii generale a Guvernului, asigură şi coordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniile sale de competenţă, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare, reglementare, monitorizare, inspecţie şi control în aceste domenii.”
Și eu, de la preluarea mandatului, am fost permanent preocupată de necesitatea de a acționa pentru îmbunătățirea calității aerului și a reducerii poluării. Precizez că pericolul poluării datează din 2008, primele semnale de la Bruxelles privind un posibil infrigement datând din 2010. Pe perioada mandatului primarului general interimar din partea PNL, Răzvan Sava, nu s-a luat nicio măsura pentru combaterea poluării.
De aceea, vă invităm să participați la o reuniune de lucru, vineri, 10 ianuarie 2020, ora 13.00, la sediul Primăriei Municipiului București (Bd. Regina Elisabeta, nr 47), etajul 1, sala 150, pentru a discuta despre măsurile dedicate combaterii poluării aprobate în ultimii trei ani și stadiul implementării acestora, împreună cu reprezentanții Primăriei Capitalei, ai primăriilor de sector și ai instituțiilor cu atribuții în combaterea poluării.
Vă rugăm să confirmați participarea la această reuniune, până joi, 9 ianuarie 2020, ora 14.00, la telefon 021/3055500 (interior 1111) sau fax 021/3120030 sau email cabinetpg@pmb.ro”, a scris Gabriela Firea pe facebook.