elevi

Evaluarea Națională 2020 la clasa a VIII-a va avea 2 sesiuni

Social

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, 28 mai, în cadrul unei declarații de presă, că Evaluarea Națională din 2020 va avea o a doua sesiune, numai pentru copiii care la sesiunea din 15 iunie nu vor putea participa, din motive medicale.

De asemenea, elevii vor putea să participe din aceleași motive la a doua sesiune a bacalaureatului, din august.

“Examenele naționale vor avea loc fizic așa cum au fost planificate și anunțate deja de câteva săptămâni. Deci Evaluarea Națională se va face începând din 15 iunie, așa cum a fost planificată, după care vor avea loc examenele de Bacalaureat”, a spus, președintele Klaus Iohannis.

“Însă a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi atunci când se ține examenul. Este posibil să vină copii la școală pentru examen și la termometru să se constate că au febră și nu pot să intre la examen.

Pentru acești copii am considerat că trebuie să găsim o soluție să primească totuși aceeași șansă ca și copiii care pot intra la examen și atunci se va organiza – atenție!, vorbesc de Evaluare Națională, deci Evaluarea Națională se ține, începând din 15 iunie, așa cum a fost planificată – pentru copiii însă care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră la intrarea în școală, care sunt izolați împreună cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau într-un cartier care este în carantină, pentru aceștia, deci pentru motive medicale și de carantină, și numai pentru aceștia, se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională, începând din 29 iunie”, a completat președintele.

“Deci, repet, Evaluarea Națională se ține cum este planificată. Pentru cei care sunt însă bolnavi, găsiți cu temperatură, cu febră la intrarea în școală, sau izolați cu familia, sau carantinați, se organizează a doua sesiune.

În privința Bacalaureatului, cu siguranță că și aici este posibil să fie copii care au diferite probleme și, pentru a putea rezolva paușal chestiunea celor care din varii motive nu pot veni la prima sesiune, se va organiza, ca și în alți ani, o a doua sesiune de Bacalaureat, în august, și acești copii vor putea atunci să participe la a doua sesiune de Bacalaureat în august.

Deci, și Evaluarea va avea o doua sesiune, dar numai pentru copiii care au fost bolnavi, sau izolați sau carantinați, iar pentru Bacalaureat prima sesiune absolut normal, a doua sesiune în august, ca și în alți ani”, a adăugat șeful statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *