Turneul de la Roland Garros 2020 se va desfăşura cu spectatori

Sport

Ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros, care se va desfăşura în perioada 27 septembrie – 11 octombrie și se va desfășura cu public, a anunţat, joi, Federaţia Franceză de Tenis (FFT).

Doar 50-60% din numărul normal de spectatori care erau acceptați de obicei va fi primit în tribune la turneul de la Roland Garros din acest an. Anunţul a fost făcut de către organizatori, citaţi de Reuters.

Între grupurile de cel mult patru persoane va exista un spaţiu liber de un loc la cele trei terenuri principale. La terenurile anexe, unul din două locuri va fi liber.

Astfel, Roland-Garros va primi până la 20.000 de spectatori pe toate terenurile sale pentru ediţia sa din 2020. Biletele vor fi puse în vânzare din data de 9 iulie.

Circuitele WTA şi ATP vor reporni în luna august, după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *