A început Turul ciclist al României

Sport

Cea de-a 53-a ediţie a Turului ciclist al României a debutat marți la Timişoara. Turul României, cea mai importantă competiție ciclistă a țării organizată de Federația Română de Ciclism alături de Auchan Retail România și Ministerul Tineretului și Sportului, în calitate de parteneri principali.

La start sunt aliniate 12 echipe de cicliști din România, Republica Moldova, Germania, Polonia, Bulgaria, Kazakhstan și Cambodgia. Mica Buclă traversează anul acesta un traseu de peste 700 km în perioada 8-13 septembrie, iar cele mai importante momente din competiție vor putea fi urmărite în exclusivitate pe TVR1 și TVR3, dar și online pe www.turulromaniei.com și pe paginile de Facebook Turul României și Auchan România.

Printre echipele confirmate la linia de start se numără 6 echipe UCI continentale, respectiv: Vino Astana Motors (Kazakhstan), CCC Development Team (Polonia), Cambodia Cycling Academy (Cambodgia), Bike Aid (Germania) și echipele românești Team Novak și Giotti Victoria Savini Due. De asemenea, la Turul României participă și 3 echipe naționale (România, Bulgaria, Moldova) și 3 echipe de club din România (CSA Steaua București, UVT Devron, Olimpic Torpedo Zărnești).

Competiția a debutat pe 8 septembrie, la Timișoara, cu ceremonia de prezentare a echipelor, aceasta fiind urmată, începând cu ora 18:00, de cursa-prolog în cadrul căreia echipele vor parcurge un traseu de 3,6 km în jurul Pieței Libertății.

În lupta pentru tricoul galben, cicliștii vor parcurge anul acesta un traseu spectaculos de peste 700 km ce surprinde numeroase obiective turistice și orașe de referință pentru turismul românesc.

Astfel, Turul României va continua miercuri, 9 septembrie, pe traseul de peste 170 km dintre Timișoara și Oradea, joi, 10 septembrie, pe ruta Oradea – Cluj-Napoca, vineri, 11 septembrie – Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana.

În urma unei modificări recente, etapa de sâmbătă, 12 septembrie, va porni din comuna Cârțișoara, jud. Sibiu, în loc de Brașov. De aici, cicliștii vor continua traseul stabilit inițial spre Transfăgărășan, cu destinația Curtea de Argeș. Competiția se va încheia duminică, 13 septembrie, la București, cu un circuit de 5 km între Piața Presei Libere și Piața Victoriei.

Turul României este organizat de Federația Română de Ciclism alături de partenerii principali Auchan și Ministerul Tineretului și Sportului și este sprijinit în acest an de sponsorii: Danone Yo Pro (tricoul galben), Orange (tricoul albastru și partener de tehnologie), Zuzu Fit (tricoul verde), ETI Dare (tricoul roșu), Ariel, Chio, Pizza Guseppe, GoKidy, Hochland, La Dorna, Olympus, Orbit, Pepsi, Perfect Fit, Wanted, Zero Candies, Agrosel, Carpat Sport, Ceetrus, Iulius Town, Karcher, Oney, Aquavia – apa oficială, Zarea – spumantul oficial, Expedicar – partener de mobilitate, Universitatea de Vest din Timișoara – partener instituțional. Turul României 2020 este alimentat de Petrom.

În cadrul Turului României vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (acordat liderului clasamentului general), tricoul verde (acordat celui mai bun cățărător), tricoul roșu (acordat celui mai bun sprinter), tricoul alb (acordat celui mai bun rutier U23) și tricoul albastru (pentru cel mai bine clasat român în clasamentul general).

Mai multe informații despre Turul României 2020 sunt disponibile pe www.turulromaniei.com și pe www.auchan.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *